Liderii grupurilor politice din Congresul american a ajuns la un acord cu privire la un program de finanţare în valoare de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari. Decizia a fost luată pentru a atenua efectele conflictului din Ucraina şi furnizării de asistenţă de 14 miliarde de dolari Kievului şi aliaţilor est-europeni.
Negociatorii Partidului Democrat şi cei ai Partidului Republican au ajuns la o înțelegere și au stabilit aprobarea unui program de asistenţă financiară în valoare de circa 1.500 de miliarde de dolari, pentru finanţarea agenţiilor guvernamentale din SUA, în contextul efectelor sancţiunilor aplicate Rusiei.
Programul va include 42 de miliarde de dolari pentru suplimentarea bugetului apărării, dar şi 14 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară, economică şi în materie de securitate pentru Ucraina şi naţiuni aliate din Europa Centrală şi de Est, potrivit publicaţiei The Hill, transmite Mediafax.
În plus, programul conţine peste 15 miliarde de dolari pentru continuarea acţiunilor de combatere a pandemiei în Statele Unite. Camera Reprezentanţilor urmează să aprobe miercuri seară noul program de finanţare, după care proiectul va ajunge imediat în Senat.
Preşedintele Joseph Biden a dispus aplicarea de sancţiuni masive împotriva Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina. Liderul de la Casa Albă a suspendat importurile de petrol, gaz şi cărbune din Rusia şi a dat asigurări că va aplica măsuri de compensare astfel încât cetăţenii americani să nu fie afectaţi de majorarea preţurilor la carburanţi.
SUA au desfăşurat două baterii antiaeriene Patriot suplimentare în Polonia
SUA au desfăşurat două baterii antiaeriene Patriot suplimentare în Polonia, în conformitate cu angajamentul lor de a apăra teritoriul ţărilor membre ale NATO, a declarat miercuri un înalt responsabil al Pentagonului, informează AFP.
Aceste baterii antiaeriene, de obicei staţionate în Germania, au fost repoziţionate „la cererea” guvernului polonez, a precizat acest înalt responsabil sub acoperirea anonimatului.
„Cele două baterii Patriot sunt de acum repoziţionate în Polonia. Nu vom spune unde sunt. Însă ele sunt în Polonia şi sunt în serviciu”, a declarat responsabilul.
Bateriile antiaeriane Patriot sunt capabile să contracareze şi să distrugă rachete balistice, avioane sau rachete de croazieră. Ele sunt utilizate la scară largă în Orientul Mijlociu.
„Este vorba de o desfăşurare strict defensivă, întreprinsă în scop preventiv, pentru a contracara orice ameninţare potenţială împotriva noastră sau împotriva forţelor aliate”, a subliniat responsabilul, amintind de angajamentul preşedintelui american Joe Biden de a respecta articolul 5 al cartei NATO, care obligă toţi membrii săi să vină în ajutorul unui aliat în caz de atac.
Acest anunţ intervine la o zi după ce Washingtonul a respins propunerea Varşoviei de a trimite avioanele sale Mig-29 armatei americane pentru ca acestea să fie predate Ucrainei.