Cancelaria Sfântului Sinod, decizie de ultim moment!
Cancelaria Sfântului Sinod a transmis recent un set de recomandări privind modul în care se vor organiza slujbele până în data de 7 mai, conform informațiilor oferite de Patriarhia Română. În recomandările respective sunt incluse precizări privind sosirea Luminii Sfinte şi Învierea, dar şi referitoare la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.
Ce este prevăzut în recomandările adresate adresate tuturor unităţilor de cult din România ale Bisericii Ortodoxe Române?
Un set clar de reguli pentru participarea credincioșilor la slujbe
Recomandările, care sunt adresate tuturor unităţilor de cult din România ale Bisericii Ortodoxe Române, prevăd că:
- Sfintele slujbe de Paști vor fi săvârşite potrivit prevederilor liturgice şi tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.
- Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, precum: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcaşul de cult; purtarea obligatorie a măştii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura şi nasul; asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane – în interior şi 1,5 m între persoane – în exterior.
- Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a sfintelor slujbe şi a activităţilor specifice perioadei pascale.
- Preoţii vor aduce, din timp, la cunoştinţa credincioşilor programul evenimentelor religioase şi prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico-sanitare.
- Preoţii parohi, stareţii sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcaşul de cult şi în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioşii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanţarea fizică dintre persoane.
- Pentru evitarea deplasărilor şi aglomerărilor, se recomandă credincioşilor să participe la sfintele slujbe săvârşite la unităţile de cult de care aparţin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).
- Ţinând cont că „în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei, în perioada 1 – 2 mai 2021, în intervalul orar 20,00 – 5,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului va fi săvârşită în prezenţa credincioşilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe. Astfel:
– pentru a evita aglomeraţia, la unităţile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcaşului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paştilor (pâine binecuvântată şi stropită cu agheasmă şi vin, pregătită şi ambalată din vreme în pachete/punguţe de unică folosinţă închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor şi a obiectelor de colportaj;
– credincioşii vor aştepta, în afara lăcaşului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanţa de 1,5 m între persoane;
– credincioşii vor aştepta, în afara lăcaşului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanţa de 1,5 m între persoane;
– după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie şi Pastorala;
– la finalul slujbei de afară, pentru săvârşirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcaşul de cult împreună cu credincioşii, în limita spaţiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcaşului de cult, în cazul în care numărul credincioşilor este mare.
- În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12,00, cu participarea credincioşilor mireni, respectându-se regulile sanitare în vigoare.
- În ziua de vineri, 7 mai, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfinţire a apei va fi săvârşită, în exteriorul bisericii, după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie. După sfinţirea apei, aceasta va fi oferită credincioşilor în afara lăcaşului de cult de către voluntari, credincioşii păstrând în mers distanţa de 1,5 m şi purtând mască de protecţie.
Recomandările au în vedere starea de alertă
Recomandările Cancelariei Sfântului Sinod au în vedere că starea de alertă a fost prelungită pe întreg teritoriul ţării pentru o nouă perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2021.
De asemenea, acestea ţin cont de prevederile Ordinului comun al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase.