Decizie de ultimă oră a Guvernului: Ce se va întâmpla cu autostrada Comarnic-Brașov

Decizie de ultimă oră a Guvernului. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că în cadrul ședinței CSAT s-a decis ca autostrada Comarnic-Brașov să fie introdusă pe lista proiectelor de interes național.

În urma acestei decizii, fondurile vor fi mai rapid alocate.

”În ședința CSAT am cerut ca autostrada Comarnic-Brașov să fie introdusă pe lista proiectelor de interes național. Această procedură ne va permite să grăbim procedurile, să alocăm mai ușor banii de la buget și să trecem mai ușor peste anumite blocaje.

Trebuie ca dezvoltarea României să se facă uniform, să dăm dovadă de coeziune și am cerut o analiză pentru a stabili proiectele care sunt introduse pe lista proiectelor de interes național, în așa fel încât să introducem aici și Autostrada Unirii, Autostrada Târgu Neamț Iași sau Autostrada Sudului.”, a spus Viorica Dăncilă.