Decizie de ultimă oră a Ministerul Muncii! Are legătură cu creșterea salariului minim

Cu toate că începând cu data de 1 ianuarie 2019, conform legii salarizării unitare urma să existe o creştere diferenţiată a salariului minim pe economie, Ministerul Muncii a făcut câteva modificări pe ultima sută de metri.

Consiliul Economic şi Social a aprobat astăzi un amendament care prevede ca, la 1 ianuarie, salariul minim pe economie va creşte la 2.080 lei pentru angajaţii fără studii superioare, şi la 2.350 lei doar pentru cei cu studii superioare care profesează de cel puţin 1 an în domeniul în care s-au specializat. A fost eliminată prevederea care propune creşterea salariului minim pe economie la 2.350 lei pentru angajaţii care au peste 15 ani vechime, această valoare fiind acceptată doar pentru angajaţii cu peste 1 an vechime în domeniul în care s-au specializat”, a declarat  Liviu Apostoiu, prim vicepreşedinte Cartel Alfa, pentru Adevărul.ro

Marius Budăi, noul ministru al Muncii a declarat recent că Executivul va aproba în cadrul ședinței de  vineri ordonanţa privind creşterea salariului minim pe economie.