Curtea Supremă a Marii Britanii a decis că guvernul trebuie să ceară acordul Parlamentului în cazul invocării Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona în cazul ieşirii din uniunea Europeană, informează Reuters.
Instanţa supremă a respins marţi cu majoritate de voturi apelul guvernului britanic depus în urma deciziei Înaltei Curţi de la Londra.
Judecătorii au anunţat că orice tip de legislaţie cu privire la Brexit trebuie să fie discutată de Parlament.
"Referendumul este foarte important din punct de vedere politic, dar documentul pe baza căruia a fost convocat nu precizează şi ce se întâmplă după vot", a spus preşedintele Curţii Supreme, David Neuberger. "Aşa că orice schimbare a legislaţiei pentru ca decizia de la referendum să intre în vigoare trebuie făcut conform constituţiei nescrise, adică printr-o decizie a Parlamentului".
De asemenea, Curtea Supremă a decis că guvernele Scoţiei şi Irlandei de Nord nu trebuie să îşi dea consimţământul în cazul demarării Brexitului.
Purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a anunţat că decizia curţii nu schimbă planurile prim-ministrului de a declanşa Articolul 50 şi că membrii Parlamentului au indicat că nu vor impiedica procesul de părăsire a UE.
Liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbin, a declarat că nu va căuta să pună piedici în calea deciziei guvernului de a invoca Articolul 50, însă cu siguranţă va aduce amendamente la proiecte legislative şi va încerca să urmărească îndeaproape procesul.
El a mai spus că va cere un plan din partea guvernului care să se asigure că executivul poate fi tras la răspundere de către Parlament pentru deciziile luate în timpul negocierilor pentru Brexit.
Procurorul general, Jeremy Wright, a anunţat că guvernul va pune în aplicare decizia Curţii Supreme.
"Sigur, guvernul este dezamăgit de rezultat. Guvernul se va supune deciziei curţii şi va face tot ceea ce este necesar pentru a o pune în aplicare", a spus Wright jurnaliştilor adunaţi în faţa Curţii Supreme.
De asemenea, Curtea Supremă a decis că guvernele Scoţiei şi Irlandei de Nord nu trebuie să îşi dea consimţământul în cazul demarării Brexitului. AGERPRES