Decizie de ultimă oră privind alegerea primarilor. Partidele de opoziție își doresc revenirea la alegerea primarilor în două tururi iar ultimii care au acționat în acest sens sunt liberalii.
PNL a depus un proiect legislativ pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Acesta nu a avut însă prea mare succes în Comisia juridică și în cea pentru administrație, ambele realizând un raport comun de respingere.
„Pentru funcția de primar, centralizarea voturilor se va face de biroul electoral de circumscripție. Este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate .Dacă niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripție, se organizează un al doilea tur de scrutin”, prevede articolul 101 din proiectul legislativ inițiat de PNL.
De asemenea, proiectul prevede că în al doilea tur de scrutin vor participa doar candidații aflați pe primele două poziții, respectiv candidații aflați în situație de balotaj.
După raportul de la comisii, proiectul legislativ urmează să ajungă mai întâi în Camera Deputaților, după care și în Senat, acesta fiind forul decizional.