Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a luat o decizie fără precedent care ar putea afecta personalități importante. Mai exact, aceasta a solicitat universităților verificarea tuturor tezelor de doctorat emise după anul 1990.
Ministrul Educaţiei vrea ca într-un an de zile, toate tezele de doctorat susținute după anul 1990 să fie analizate din nou pentru a vedea dacă sunt sau nu conforme cu rezultatele de atunci.
„Solicit universităţilor în care s-au susţinut toate aceste teze de doctorat ca într-un termen rezonabil, un an spre exemplu, să realizeze o analiză a tuturor tezelor de doctorat susţinute în aceste universităţi.
Fiecare să-şi analizeze propriile teze, să-şi asume răspunderea şi să declare sub semnătură că au fost analizate şi că sunt sau nu sunt situaţii neconforme rezultate în urma acestei analize”, a spus ministrul.
Totodată, el a mai subliniat faptul că această analiză va fi finanțată de Ministerul Educației, fiind nevoie de un efort suplimentar pentru sistemul educațional.
„În acest sens, Ministerul Educaţiei va acorda şi o finanţare pentru acest proces de analiză a tuturor lucrărilor de doctorat susţinute în fiecare din universităţi.
Este nevoie de un efort comun pentru a clarifica aceste acuze care planează de mult timp asupra sistemului de educaţie şi mă refer aici la învăţământul superior, nivel doctoral”, a mai declarat Sorin Câmpeanu.
Peste 70.000 de titluri de doctor la nivel național
În acelșai timp, ministrul a mai adăugat că îşi doreşte ca solicitarea pe care a adresat-o CNATDCU în luna februarie a acestui an, cu privire la realizarea unei strategii de prevenire şi combatere a plagiatului va fi onorată în curând pentru a putea fi găsită o strategie optimă.
„Sper că va f onorată cât se poate de curând, în aşa fel încât în această toamnă, să putem avea această strategie de prevenire şi combatere a unui fenomen extrem de grav, care afectează foarte mult imaginea sistemului românesc de educaţie”, a adăugat Cîmpeanu.
Ministrul a mai precizat că până în prezent, la nivel naţional s-au acordat 77.111 de titluri de doctor, peste jumătate dintre acestea fiind eliberate de marile universităţi din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Politehnica.
„Punctul de vedere al Ministerului Educaţiei este următorul: nu va fi modificat nimic din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare CNATDCU nimic din metodologiile CNATDCU, am luat act de opiniile exprimate şi ţinem cont de ele, acesta fiind, de altfel şi rolul unui proces de consultare. Atâta vreme cât sunt ministru al Educaţiei nu voi accepta alte solicitări de modificare”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.