Informație de ultimă oră: Sorin Oprescu va fi eliberat pe cauțiune și poate să rămână în Grecia. Sorin Oprescu fusese condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru corupţie însă înainte de pronunțarea deciziei, acesta plecase deja în Grecia.
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu va fi eliberat pe cauțiune și poate să rămână în Grecia, a stabilit instanța din Atena, potrivit Antena 3.
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu rămâne în Grecia, conform unei decizii a unei instanțe din Atena. Oprescu va fi eliberat pe o cauțiune de 5.000 de euro. El trebuie să se prezinte de două ori pe lună la o secție de Poliție, a mai stabilit judecătorul elen.
În urmă cu două săptămâni, Sorin Oprescu a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni de închisoare, pentru fapte de corupţie. Decizia este definitivă.
Când au încercat să pună în aplicare mandatul de arestare, poliţiştii nu l-au găsit la domiciliul declarat pe fostul primar general, astfel că l-au dat în urmărire. Ulterior, s-a aflat că Oprescu ieșise din ţară cu două săptămâni înainte de condamnare, pe cale rutieră, pe la Vama Giurgiu. Până la urmă, Oprescu a fost prins în Grecia.
Fostul primar a fost trimis în judecată în 2015 pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru corupţie
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.
Iniţial, Tribunalul Bucureşti (instanţa de fond) l-a condamnat pe Oprescu, în mai 2019, la 5 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă mărită de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni, după ce judecătorii au aplicat forma agravantă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
Potrivit deciziei instanţei, Sorin Oprescu a primit 6 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în variantă agravată; 6 ani pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu şi 3 ani şi 6 luni închisoare pentru spălarea banilor. Pedepse au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat 10 ani şi 8 luni închisoare.
Instanţa a mai dispus confiscarea specială de la Oprescu a sumelor de 25.000 euro, 102.400 lei şi de 9.500 euro.
De asemenea, magistraţii au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale Adriana-Elena Nica.
În plus, a fost menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafaţă de 526 mp şi teren în suprafaţă de 895 mp, aparţinând lui Sorin Oprescu.
Fostul primar trebuie să plătească şi 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.