Compania Națională Poșta Română a venit cu ultimele vești în ceea ce privește distribuirea pensiilor și drepturilor sociale în luna ianuarie 2023. Potrivit unui comunicat al companiei, din cauza sărbătorilor din această perioadă, distribuirea se va decala cu câteva zile în prima lună a anului viitor.
Distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile în ianuarie, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă, astfel că acestea vor fi livrate la domiciliu în perioada 6 – 17 ianuarie, informează Compania Naţională Poşta Română.
Distribuirea pensiilor se decalează cu câteva zile
„Compania Naţională Poşta Română informează că, în luna ianuarie 2023, distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă în care, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, atât salariaţii Casei Naţionale de Pensii Publice, cât şi cei ai Poştei Române, beneficiază de zile libere.
Casa Naţională de Pensii Publice a anunţat că va vira contravaloarea drepturilor de protecţie socială, în conturile Poştei Române, cu o decalare de câteva zile.
Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) va fi următorul:
- la domiciliu – în perioada 6 – 17 ianuarie 2023;
- la ghişeele subunităţilor poştale – până pe data de 19 ianuarie 2023″, se arată în comunicatul companiei.
Valentin Ştefan, directorul general al instituţiei, a explicat, în context, că în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii, amintind că anul trecut a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, distribuirea drepturilor băneşti.
Salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă
„Ca şi anul trecut, salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni.
Este o situaţie specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajaţii din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie.
Menţionăm că, în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii şi subliniem că, anul trecut, Poşta Română a depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt şi a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, distribuirea drepturilor băneşti”, a declarat Valentin Ştefan, potrivit comunicatului citat.