Președintele Klaus Iohannis a semnat noi decrete importante, transmite Administrația Prezidențială, care adaugă că a fost promulgată o lege importantă pentru România. Este vorba despre legea care prevede amânarea pentru anul 2024 a majorării cu 5% a salariilor pentru mai mulți angajați.
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru amânarea majorării cu 5% a salariilor
Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a oficializat legea referitoare la aprobarea OUG 127/2023. Aceasta are ca efect principal amânarea pentru anul 2024 a majorării cu 5% a salariilor pentru personalul din:
- Ministerul Finanţelor,
- ANAF
- Autoritatea Vamală Română
- CNAS
- şi casele teritoriale de sănătate
De asemenea, legea prelungeşte termenul de implementare a măsurilor de reorganizare în agenţiile, autorităţile, şi instituţiile publice autonome până la 30 iunie.
Legea propune ajustări și completări la mai multe documente normative, arată Administrația Prezidențială.
Conform dispozițiilor, în 2024, pentru categoriile de funcții de demnitate publică pentru care nivelul de salarizare nu este stabilit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 115/2023, indemnizațiile rămân la nivelul din luna decembrie 2023.
Angajaților nu li se acordă majorarea cu 5% a salariilor începând din ianuarie 2024, dacă au avut creșteri salariale în cursul anului 2023.
Personalul din sistemul de justiție care a avut creșteri salariale în cursul anului 2023 prin acte administrative emise de ordonatorii de credite se încadrează în aceeași categorie.
De asemenea, reglementările pentru a întări disciplina financiară a operatorilor de stat cer ca bugetele să fie transmise la Ministerul Finanțelor pentru avizare în 120 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat anuale. Ele trebuie să fie aprobate în 150 de zile de la aceeași dată.
Pentru operatorii economici proaspăt înființați, bugetele de venituri și cheltuieli trebuie să fie aprobate până la sfârșitul exercițiului financiar al anului în curs.
De asemenea, documentul legal prelungește până la 30 iunie 2024 termenul de implementare la nivelul agențiilor, autorităților și instituțiilor publice autonome a măsurilor stabilite în Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
Modificarea legii privind alocaţia de stat pentru copii
Preşedintele a semnat și Legea care validează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 56/2021, referitoare la modificarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.
Legea stabilește programul de creștere a sumei alocației de stat pentru copii pentru anul 2022.
De asemenea, președintele a mai semnat următoarele decrete:
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2023 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea celei de-a doua contribuții financiare elvețiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene, precum și a contribuției naționale aferente acestei asistențe (PL-x 60/26.02.2024)
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal (PL-x 191/27.03.2023)
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2023 pentru aprobarea Planului de amenajare a spațiului maritim (PL-x 752/11.12.2023)
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 127/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri bugetare (PL-x 66/26.02.2024)