Un nou ajutor pentru părinții din Ungaria!

Katalin Novák a transmis într-un videoclip postat pe propria pagină de socializare că în urma acestei decizii, femeile care muncesc şi au copii vor primi mai mulţi bani în prima jumătate de an după naştere, sub forma acestei alocaţii, decât salariul pe care l-au avut înainte.

Așadar, cei care cresc copii și au un loc de muncă se vor descurca şi mai bine în viitor, a explicat Katalin Novák în postarea respectivă. Conform informațiilor respective , de alocaţia mărită vor beneficia şi mamele din Ungaria care au născut mai devreme şi primesc în prezent alocaţia.

Ungaria vrea să rămână o țară ”ungară”

La deschiderea conferinței intitulată „Valori și instituții în Constituția de zece ani”, președintele Parlamentului de la Budapesta László Kövér a vorbit despre istoria maghiară, subliniind faptul că Ungaria își dorește să rămână o țară „ungară”.

„Mesajul principal al unui document de drept public, creator de epocă, cum este și Legea fundamentală, este acela că Ungaria vrea să rămână o țară ungară”, a declarat, vineri, președintele Parlamentului de la Budapesta, potrivit Rador.

Totodată, László Kövér a subliniat faptul că potrivit constituției scrise, Ungaria vrea să își păstreze identitatea, trăind într-o ordine juridică democratică.

„În istoria maghiară de peste o mie de ani a Bazinului Carpatic, noi, maghiarii, vrem să trăim și în viitor, „conform primei noastre constituții scrise, create în 2011, de Parlamentul ales democratic, într-un stat autodeterminat și capabil de acțiune, vrem să trăim ca o națiune care își păstrează identitatea, vrem să trăim într-o ordine juridică democratică”, a adăugat ministrul.

Acesta a mai adăugat că legea fundamentală ungară, poate înseamna totodată și „eșecul celor care proiectează ”noua lume frumoasă” a sistemelor imperiale care trec dincolo de state”.

Sursă foto: Dreamstime