Franţa, care obţine 70% din electricitatea sa din energia nucleară, îşi va închide treptat 14 din cele 58 de reactoare până în 2035, a anunţat marţi preşedintele Emmanuel Macron, fixând obiectivul energetic al ţării pentru următorii 10 până la 20 de ani, relatează France Presse, într-un amplu comentariu, citat de Agerpres.
Prins ca într-o menghină între „Vestele galbene”, o mişcare a cetăţenilor iritaţi de creşterea taxelor la combustibili care protestează de peste o săptămână în Franţa, şi promotorii unei tranziţii ecologice rapide, şeful statului francez a prezentat o strategie ce urmăreşte un dublu scop.
„Trebuie să ascultăm protestele de alarmă socială”, dar „fără a renunţa la responsabilităţile noastre”, deoarece „există şi o alarmă legată de mediu”, a spus el.
„Sfârşitul lunii” şi „sfârşitul lumii”, „le vom trata pe amândouă”, a asigurat Macron, promiţând un mecanism ce vizează evitarea creşterii foarte mari a preţurilor la carburanţi, precum şi o vastă „concertare” privind tranziţia ecologică.
Ministrul tranziţiei ecologice, Francois de Rugy, urmează să primească marţi după-amiază reprezentanţi ai „Vestelor galbene”, la cererea lui Emmanuel Macron, a precizat preşedinţia franceză.
În afară de răspunsul la revendicările manifestanţilor, preşedintele este aşteptat să abordeze o altă problemă sensibilă în peisajul energetic francez Franţa: ponderea puterii nucleare.
Abia ales, Emmanuel Macron a vrut să pozeze în campion al luptei pentru mediu şi nu a ezitat să deturneze sloganul de campanie al preşedintelui american Donald Trump, declarând „Make Our Planet Great Again” („Faceţi planeta noastră din nou măreaţă”).