Mirela Călugăreanu, șefa fiscului românesc, a anunțat recent că ANAF pregăteşte un nou instrument pentru controlul şi conformarea firmelor, DeskAudit, care presupune verificarea de la distanţă, de către Antifraudă sau Inspecţia Fiscală, a situaţiei firmelor din România.
Neregulile găsite vor fi soluţionate punctual, scopul fiind de a identifica şi soluţiona rapid abaterile şi de a evita, astfel, ca eventuale greşeli să conducă la acumularea în timp a unor sume de plată, cu dobânzi şi penalităţi. Scopul măsurii este de prevenire, de rezolvare punctuală a problemelor atunci când apar, a spus Mirela Călugăreanu, preşedintele ANAF, într-un interviu acordat profit.ro.
“Avem în vedere implementarea DeskAudit, prin dezvoltarea componentei de control fiscal ce vizează verificarea documentară, o analiză de coerenţă a situaţiei fiscale a contribuabilului, pe baza documentelor pe care le avem la dosarul fiscal, precum şi pe baza informaţiilor din baza noastră de date sau pe care le deţin alte instituţii şi care au relevanţă în determinarea stării de fapt fiscale”, a declarat şefa ANAF.
Aceasta a explicat că termenul Deskaudit se referă la control de la distanţă, verificare documentară, în baza căreia ANAF emite o decizie de impunere sub rezerva verificării ulterioare, având în vedere că vizează doar o bucată.
„Noi, până acum, mergeam pe decizii de impunere care vizau o inspecţie fiscală generală sau una parţială. Acum, cu aceste controale de la distanţă, nu ne întindem pe mai mulţi ani, am surprins iregularitatea, abaterea, şi pentru lucrul acela facem o decizie de impunere. Dacă lucrurile capătă o întindere mai mare, pot să vin să fac şi o inspecţie parţială sau generală”, a mai spus Călugăreanu.
Decizia emisă în cadrul verificării DeskAudit va putea fi contestată.
“Scopul acţiunilor de verificare de la distanţă va fi, în principal, de prevenire şi conformare. Te verific atunci când am constatat iregularitatea şi nu mă mai angrenez în inspecţii fiscale de lungă durată, în care să te las să acumulezi, dintr-o eroare sau un risc de neconformare, sume la care se adaugă şi accesorii.
Dacă mergi la un contribuabil să îi verifici ultimii cinci ani, ne putem gândi că o eroare poate să genereze sume mult mai mari, prin prisma diferenţelor, dar şi a accesoriilor”, a declarat Călugăreanu.
DeskAudit este un instrument care în alte administraţii fiscale din Europa funcţionează de mai mult timp. “Avem pregătite două ordine de preşedinte ANAF, primul care vizează modul de derulare a DeskAudit şi definirea structurilor care vor avea atribuţii de verificare documentară, Inspecţia şi Antifrauda. Al doilea ordin este cu modelele formularelor care vor fi utilizate în cadrul acţiunilor de verificare documentară”, spune şefa ANAF.