O serie de surse liberale au anunțat planul Guvernului privind impozitarea jocurilor de noroc din România. Cu toate că industria nu este de acord cu noile măsurile, prevederile ar trebui să aducă mai mulți bani la bugetul statului.
Decizie importantă a Guvernului privind impozitarea jocurilor de noroc
Guvernul lucrează în prezent la schimbarea Codului Fiscal și se fac pregătiri pentru ca noile măsuri să fie anunțate la finalul săptămânii viitoare la nivel național. Una dintre măsuri prevede impozitarea progresivă a veniturilor provenite din jocurile de noroc din România, iar altele se referă la impozitarea locuințelor, au precizat surse guvernamentale pentru Capital.ro.
Practic, în ceea ce privește jocurile de noroc, Guvernul României, condus de Nicolae Ciucă, urmărește o impozitare în trei trepte:
– 10% la câștigurile până în 3.000 de lei.
– 20% la câștigurile între 3.000 și 10.000 de lei
– 40% pentru câștigurile care depășesc 10.000 de lei.
Modificările la Codul Fiscal vor fi anunțate la jumătatea lunii iulie.
AOJND: O taxă de 40% pe retrageri la jocurile de noroc va reduce numărul de jucători
Impunerea unei taxe de 40% pe retrageri în domeniul jocurilor de noroc va avea ca efect direct, în segmentul gamblingului online, reducerea numărului de jucători de pe site-urile licențiate în România și migrarea lor către o zona site-urilor ilegale, nelicențiate în România, arată Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță (AOJND).
Astfel, potrivit comunicatului asociației, pierderile vor fi pentru toate părțile – jucători, operatori licențiați dar și Guvern, ale cărui venituri, în loc să crească, vor scădea pe termen scurt și mediu.
“Conform datelor AOJND, peste 80% din cei care retrag bani în urma participării la jocuri de noroc, retrag sume de până la maxim 1.000 de lei, majoritatea fiind însă mult mai mici, de ordinul a câtorva sute de lei. Practic, vorbim majoritar de cazuri în care jucătorul nu urmărește câștigul cu orice preț ci plăcerea de a concura, în acest fel gambling online fiind mai degrabă o sursă de reducere a stresului cotidian”, a declarat Odeta Nestor, președinte AOJND.
În România, statisticile arată că aproximativ 90% din totalul jocurilor online se desfășoară pe site-uri licențiate în România.
AOJND estimează că o astfel de taxă ar reduce cu peste 50% taxele plătite de operatorii de jocuri de noroc prin reducerea activității. În plus, ar obliga operatorii la reducerea drastică a investițiilor în unități de dezvoltare de software locale, în publicitate, dar mai ales în ceeea ce privește sponsorizarea sportului românesc.