Un pachet legislativ pentru susținerea familiilor mari a fost înregistrat la Camerei Deputaților, de către UDMR. Propunerile sunt prima parte a unui pachet complex de legi concepute să vină în sprijinul părinților și a copiilor, pe patru domenii.
Propunerile au fost elaborate de către deputatul UDMR, Csép Éva Andrea, secretar al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților. Acestea pot intra în vigoare după un vot favorabil în Parlament.
Care sunt propunerile înaintate la Camera Deputaților
Conform udmr.ro, au fost înaintate următoarele:
„ 1. Introducem tichetele trusou pentru nou-născuți și tichetele junior
Conform legii adoptate recent, elaborate de UDMR, angajații au dreptul, în prezent, la patru tipuri de tichete: tichetele de masă, tichetele de vacanță, tichetele cadou și tichetele culturale. Inițiativa nou-înregistrată ar extinde aceste beneficii, introducând două tipuri noi de tichete: tichetele trusou pentru nou-născuți și tichetele junior.
Familiile ar beneficia, o singură dată la nașterea fiecărui copil, de trusoul pentru nou-născuți, în valoare de cel mult 1.500 de lei. Sprijinul va putea fi folosit exclusiv pentru achiziționarea produselor de îngrijire primară și îmbrăcăminte pentru nou-născuți.
Tichetele junior nu pot depăși suma de 250 de lei lunar, sau suma de 700 de lei ocazional, și vor putea fi folosite de către părinți pentru achitarea serviciilor educaționale destinate copiilor, a taberelor școlare, sau pentru achiziționarea manualelor.
2. Ajutăm familiile mari în achiziționarea unui autovehicul
Proiectul de lege prevede un sprijin din partea statului, de cel mult 35.000 de lei, pentru acele familii mari, care ar cumpăra o mașină de familie cu cel puțin 7 locuri. Dacă propunerea UDMR va fi adoptată, programul va începe la data de 1 iulie 2020 și va fi disponibil pentru familiile cu cel puțin 3 copii.
3. Zile libere pentru unul dintre părinți, în cazul îmbolnăvirii copilului
Proiectul de lege elaborat de UDMR oferă posibilitatea unuia dintre părinți să solicite angajatorului cel mult 5 zile libere pe an, în cazul în care este nevoie să-și ducă copilul la consultații medicale. În prezent legea prevede o singură zi liberă pentru asemenea situații.
4. Încurajăm introducerea concediului pentru îngrijirea nepotului sau a nepoatei
Modificarea legislativă inițiată de UDMR ar oferi unuia dintre bunici posibilitatea de a beneficia de concediul pentru creșterea nepotului sau a nepoatei, dacă acesta nu este pensionar, și în cazul în care părintele revine la locul de muncă înainte de trecerea celor doi ani de concediu pentru creșterea copilului”, a transmis UDMR pe site-ul lor.