Decizie surpriză luată de către un tribunal din Germania. Grupul auto Ford ar putea suferi serios, în cazul în care nu va ajunge rapid la o înţelegere cu reclamanţii. De la ce a plecat procesul intentat producătorului auto american?
Lovitură serioasă pentru Ford! Gigantul auto american ar putea fi obligat să nu mai vândă aceste maşini în Germania.
Decizia tribunalului din München loveşte puternic grupul Ford: interzis automobilelor ce se pot conecta la internet
Mai precis, un tribunal german a emis o decizie care interzice grupului Ford să producă şi să comercializeze automobile capabile să se conecteze la Internet.
Decizia a fost luată într-un proces legat de încălcarea unor licenţe din domeniul tehnologiei wireless, notează agenţia Reuters.
Decizia tribunalului din München, care poate fi contestată, ar putea să intre în vigoare în două săptămâni, dacă Ford nu ajunge la o înţelegere cu reclamanţii.
Acest verdict scoate la lumină creşterea tensiunilor între companiile de tehnologie care vor ca producătorii de automobile să plătească redevenţe pentru tehnologiile utilizate în sistemele de navigaţie, sistemele de comunicaţii şi automobilele autonome.
Ford nu a dorit deocamdată să comenteze: „Atâta timp cât nu am primit motivaţia scrisă a curţii nu dorim să facem comentarii cu privire la acest dosar, la acest moment.”
Ford e ultimul producător auto supus la presiuni de proprietarii de tehnologie de comunicaţii mobile
Potrivit presei germane, Ford a fost dat în judecată de opt proprietari de licenţe de comunicaţii mobile 4G. Numele companiilor respective nu a fost dezvăluit, însă cazul a fost demarat la tribunalul din München de compania japoneză de protejare a proprietăţii intelectuale IP Bridge.
Cipurile de comunicaţii sunt o componentă esenţială pentru automobilele conectate, iar Ford este ultimul producător auto care este supus la presiuni de proprietarii de tehnologie de comunicaţii mobile.
Grupul Volkswagen a fost şi el dat în judecată de IP Bridge la acelaşi tribunal din München, dar a reuşit să ajungă la o înţelegere cu reclamanţii prin achiziţionarea unor licenţe de la platforma Avanci, care combină licenţele deţinute de 48 de proprietari de tehnologii wireless.
Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o gamă completă de maşini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate şi vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi preia poziţii de conducere în electrificare, soluţii de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere şi servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajaţi în întreaga lume.