Astfel, compania olandeză Damen a pierdut procesul cu MApN din România în dosarul corvetelor.
Scandalul corvetelor cumpărate de armată a fost soluționat de către instanță. Francezii de la Naval Group câştigaseră licitația şi ar fi trebui sa construiască navele de luptă pentru Armata Română. Concurenţa nu s-a împăcat însă cu ideea. Nemulţumiţi de câştigul francezilor de la Naval, avocaţii companiei Damen au deschis mai multe procese prin care au contestat procedura de atribuire a contractului. La Tribunalul Bucureşti au pierdut procesul.
Olandezii de la Damen au dat ministerul în judecată, pe motiv că francezii ar fi colaborat în mod ilegal cu a treia companie înscrisă în concurs.
În plus, oficialii Damen mai spun că licitația nu ar fi trebuit să se încheie până când procurorii care cercetează întreaga achiziție nu ar fi dat o soluţie în dosar.
Pentru cele 4 nave de luptă și pentru modernizarea a 2 fregate, statul român urma să plătească peste 1 miliard de euro.
Ministerul Apărării anunțase că oferta câștigătoare a contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa, iar în același contract trebuia efectuată și modernizarea fregatelor MApN.
Ministerul a primit oferte, în cadrul acestei licitații, din partea companiei olandeze Damen, a firmei italiene Fincantieri şi a Grupului Naval din Franţa. Licitația a fost întârziată după ce procedura de achiziție a corvetelor multifuncționale a fost suspendată în ianuarie 2019 de către Ministerul Apărării Naționale, după ce Șantierul Naval Constanța a acționat în instanță Guvernul și MApN, cerând anularea licitației privind programul de înzestrare cu corvete multifuncționale.
Apoi, Departamentul pentru Armamente a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, pentru „suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”.
UPDATE: Într-un comunicat transmis marţi, compania Damen spune că a primit cu „dezamăgire” decizia instanţei, pe care însă o respectă.
„Damen a primit decizia Curţii de Apel Bucureşti ca urmare a apelului formulat în instanţă în ceea ce priveşte rezultatul Programului de înzestrare esenţial ‘Corvetă multifuncţională’. Pe tot parcursul procedurii, Damen a urmărit principiile unui proces echitabil dorindu-şi transparenţă, condiţii de concurenţă corecte şi clarificări cu privire la licitaţie, pe care am sperat ca instanţa să le ofere în motivarea sa. În acest sens, deşi cu dezamăgire, am primit cu respect decizia Curţii de Apel Bucureşti”, declară reprezentanţii Damen.
Pe de altă parte, compania olandeză spune că va căuta în continuare „o clarificare definitivă a suspiciunilor publice, a scurgerilor de informaţii clasificate şi a controverselor nefondate din media”.
„După anunţul deciziei, Damen reiterează că acţiunile noastre au fost în spiritul consolidării statului de drept şi a procedurilor de licitaţie şi vom căuta în continuare o clarificare definitivă a suspiciunilor publice, a scurgerilor de informaţii clasificate şi a controverselor nefondate din media. Neclaritatea privind corectitudinea procedurilor de licitaţie publică afectează reputaţia programelor de achiziţii din România, atât în ţară, cât şi în străinătate şi este o consecinţă îngrijorătoare”, afirmă compania.
Damen precizează că a cerut în instanţă să aibă acces la documentele ofertelor de licitaţie, însă cererea sa a fost respinsă de judecători, acest lucru „obligând” compania să înceapă „noi demersuri în justiţie pentru rezolvarea acestor aspecte”.
„În spiritul transparenţei şi al clarităţii, Damen a solicitat în instanţă accesul la documentele ofertelor de licitaţie. Acest lucru a fost refuzat până acum, obligând compania Damen să înceapă noi demersuri în justiţie pentru rezolvarea acestor aspecte. Damen este mai hotărât ca niciodată să rămână un partener de încredere al României pentru construcţia de nave civile şi militare împreună cu cei peste 6.500 de angajaţi şi subcontractanţi în România. Damen este singurul constructor de nave din România care şi-a dovedit capacitatea de a livra la timp, respectând bugetele şi parametrii contractaţi. Din momentul începerii licitaţiei, şantierele navale Damen din România au livrat mai multe nave pentru forţe navale din întreaga lume. Doar anul acesta, şantierul Naval Damen Galaţi livrează pentru Australia unul dintre cele mai moderne şi avansate spărgătoare de gheaţă din lume şi o a doua corvetă pentru Marina Pakistanului, după ce prima dintre ele a fost livrată anul trecut. Şantierul Naval Damen Mangalia este unul dintre cele mai importante şantiere navale din Europa care poate face din România un lider la nivel european şi mondial. Damen rămâne puternic ancorat în România!”, mai transmit reprezentanţii companiei.