Până în acest an, când legea a fost schimbată, la data de 9 mai mulți oameni, indiferent de vârstă, din toată Republica Moldova, purtau la reverul hainei sau agațață la parbrizul mașinii, panglica Sfântului Gheorghe.

În contextul intrării în vigoare a modificărilor, recent făcute la unele acte normative (LP54/2003), Poliția de la Chișinău reamintește că este interzisă etalarea (expunerea la vedere publică), confecționarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea difuzării publice a atributelor ori simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni.

Simbolurile interzise sunt: drapelele, benzile și panglicile colorate/de conștientizare (banda bicoloră negru-portocaliu), emblemele (elemente grafice, litere sau cifre și combinații ale lor), insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne utilizate de către participanții la acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, relatează infoactual.ro

Cât de mare este amenda?

Persoană fizică: 4500 – 9000 lei moldoveneşti sau 30 / 60 de ore în folosul comunității;

Persoana cu funcție de răspundere: 9000 – 18.000 MDL;

Persoană juridică: 18.000 – 30.000 MDL.

Utilizarea însemnului este permisă doar prin:

  • reprezentarea acestor simboluri în manuale/cărți;
  • reprezentarea acestora  pe  un suport cu caracter științific/educațional (reportaj jurnalistic);
  • expunerea acestora în cadrul unor expoziții cu caracter științific/educațional;
  • confecționarea, deținerea, utilizarea acestora în cadrul reprezentațiilor de teatru/film ;
  • utilizarea  în cadrul activităților de reconstituire istorică în care participanții desfășoară un program după un plan prestabilit pentru a recrea diverse aspecte ale unui eveniment sau ale unei perioade istorice; expunerea benzilor și panglicilor care sunt parte componentă a însemnelor, a medaliilor și a ordinelor acordate persoanelor pentru participarea la cel de-al Doilea Război Mondial.

Exemple de „așa da” și „așa nu”

Pe site-ul oficial al Poliției de la Chișinău găsim desene ilustrative, exemplificative, cu ”așa da” și ”așa nu”, făcând referire la ”evenimentul” de azi, mai ales că mulți cetățeni ai Republicii Moldova au spus, din start, că nu se vor conforma acestei legi, care nu este pe măsura credințelor lor personale.

Panglica Sfântului Gheorghe reprezintă un element simbolic militar rusesc, constând dintr-o panglică bicoloră negru–oranj. Aceasta este atașată la Ordinul Sfântului Gheorghe, Crucea Sfântului Gheorghe și Medalia Sfântului Gheorghe.

Panglica își are originile în perioada Imperiului Rus fiind un element adițional la cele trei distincții cu care erau decorați militarii ruși pentru eroism și aportul lor pentru patrie, potrivit Wikipedia.