Primarul general a anunțat printr-o postare pe pagina sa de socializare ce decizii importante s-au luat în cadrul ședinței de luni a Consiliului General al Capitalei. Nicușor Dan a spus că, în ciuda obstrucțiilor din partea social-democraților, s-au rezolvat câteva lucruri importante.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că, în ciuda „obstrucțiilor PSD”, Consiliului General al Capitalei a reușit să rezolve câteva lucruri importante în ședința de luni, reconfirmând astfel majoritatea de dreapta din CGMB. Acesta a punctat, printre altele, că au fost aleși cei doi viceprimari ai Bucureștiului, Horia Tomescu de la USR PLUS și Stelian Bujduveanu de la PNL.
„Am reușit să rezolvăm câteva lucruri importante în ședința de azi a Consiliului General al Capitalei.
Au fost numiți noii reprezentanți în Adunările Generale ale Acționarilor din companiile și societățile municipale, au fost create două comisii speciale (Comisia specială pentru inovare și digitalizare și Comisia specială pentru monitorizarea companiilor municipale), au fost reduse la 0,5% taxa turistică și la 0% taxa de ocupare a domeniului public pentru terase și unități de alimentație publică.
De asemenea, consilierii generali, acum în formulă completă, au putut să aleagă cei doi viceprimari ai Bucureștiului, Horia Tomescu (USR PLUS) și Stelian Bujduveanu (PNL), cu care sunt convins că voi avea o bună colaborare pe parcursul întregului mandat.
Reafirm hotărârea de a merge înainte cu desființarea companiilor municipale ineficiente, iar mandatul pe care îl au noii reprezentanți ai municipalității în Adunările Generale ale Acționarilor este exact în acest sens.
În ciuda obstrucțiilor PSD, mă bucur că azi s-a reconfirmat foarte clar majoritatea de dreapta din CGMB, ceea ce-mi dă încredere că proiectele pe care le-am propus bucureștenilor vor fi realizate”, a transmis primarul general Nicușor Dan într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Ședința Consiliului General al Capitalei a fost suspendată pentru o oră
Amintim că, ședinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost suspendată, luni dimineaţa, pentru o oră, după ce grupul PSD a refuzat să participe la dezbatere din sala care îi era destinată.
Preşedintele de şedinţă, Cosmin Smighelschi, le-a cerut consilierilor PSD să respecte prevederile convocării, conform cărora, pentru a reduce riscul răspândirii noului coronavirus, fiecare grup politic trebuie să stea într-o anumită sală, participând la dezbatere prin intermediul sistemului informatic.
„Aveţi o convocare legală de a participa la şedinţa de Consiliu General în sala destinată consilierilor PSD. După cum vedeţi, celelalte grupuri se află în sălile destinate, numai dumneavoastră aţi venit aici pentru a demonstra că puteţi manipula microfoanele din sală şi vorbi peste colegi. (…) Dumneavoastră vă aflaţi acum în sală doar că să puteţi captura microfonul. Aveţi dreptul să apăsaţi pe ‘speak’, iar colegii care participă legal şi respectă măsurile sanitare nu pot să vorbească peste dumneavoastră. (…) Sănătatea dumneavoastră şi a noastră şi a tuturor bucureştenilor este prioritatea. Dacă vi se pare că în sală nu aveţi loc, mai avem şi alte săli”, a spus Smighelschi.
Liderul grupului PSD, Aurelian Bădulescu, a susţinut că preşedintele de şedinţă nu are „niciun motiv” să considere că prezenţa consilierilor social-democraţi în sala CGMB ar fi „în afara legii” şi a cerut începerea dezbaterilor.