Decizie istorică a SUA. Senatul a ratificat protocoalele privind aderarea Finlandei şi Suediei la NATO

Sursă: Dreamstime

Senatul SUA a ratificat protocoalele de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO, după decizia istorică a celor două ţări de a renunţa la neutralitate din cauza invaziei ruse în Ucraina.

Rezoluția privind aderarea la NATO a Suediei și Finlandei a fost aprobată de Senatul SUA cu o majoritate covârșitoare, de 95 de voturi pentru și doar un vot împotrivă. Pentru aprobare era necesară o majoritate de două treimi. Administraţia Biden a susţinut puternic această ratificare menită să demonstreze soliditatea Alianţei Nord-Atlantice în faţa unei Rusii expansioniste.

Trebuie spus că, în Statele Unite, doar Senatul poate ratifica acordurile internaţionale.

Preşedintele rus Vladimir „Putin a încercat să folosească războiul din Ucraina pentru a diviza Occidentul. În schimb, votul de astăzi arată că Alianţa este mai puternică ca niciodată”, a declarat liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, cu puţin timp înaintea votului, a arătat AFP.

Câte state sprijină aderarea Finlandei și Suediei

Votul din SUA a avut loc după cele mai recente ratificări ale celor două protocoale de aderare de către Franţa şi Italia. Până acum, un număr de 23 de state din cele 30 au ratificat protocoalele de aderare ale Finlandei și Suediei, conform numărătorii ţinute de Adunarea Parlamentară a NATO.

Toate ţările membre NATO trebuie să ratifice protocoalele de aderare pentru ca acestea să poată intra în vigoare şi, astfel, Finlanda şi Suedia să poată beneficia de prevederile articolului 5. Articolul 5 din tratatul Alianţei Nord-Atlantice prevede declanşarea unui răspuns comun în cazul unui atac împotriva unuia dintre membri.

România, printre primele țări care a susținut extinderea NATO

Și România sprijină categoric acest demers. Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 22 iulie, legea privind ratificarea protocolului ce vizează aderarea Finlandei și Suediei la NATO, după ce acesta a trecut, anterior, și de votul Parlamentului. De altfel, în plenul Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu a precizat că ratificarea aderării Finlandei și a Suediei la Alianța Nord Atlantică este un răspuns ferm pentru Federația Rusă, fiind, de asemenea, și o dovadă a solidarității europene.

În data de 5 iulie, ambasadorii la NATO ai celor 30 de țări membre au semnat protocoalele de aderare la sediul alianței din Bruxelles. Întreg procesul legislativ a început în data de 18 mai, atunci când Finlanda și Suedia au aplicat pentru aderarea la NATO în contextul situației din Ucraina cu invazia rusească. Mai mult, cele două țări trebuiau să primească o invitaţie pentru a participa la Summitul de la Madrid, dar votul Turciei a blocat întreg procesul.

NATO a lansat procesul de ratificare pentru primirea Suediei și Finlandei după negocieri intense la Summitul de la Madrid, în urmă cărora Turcia a fost de acord să renunţe la blocarea procesului şi să sprijine aderarea celor două state nordice.