Decizie istorică pentru românii din Spania! Lucrătorii casnici vor avea dreptul la șomaj

Sursă: Dreamstime

Este decizia momentului pentru acești români! Potrivit unui acord aprobat recent, vor beneficia de un nou drept. Cine este vizat?

Decizie istorică pentru acești români! Acordul a fost aprobat recent. Cine va beneficia

Este vorba despre lucrătorii casnici din Spania. Aceștia vor avea dreptul la șomaj, precum toți ceilalți angajați, potrivit unui acord aprobat de Plenul Congresului Deputaților din Spania.

Acordul, aprobat cu 341 de voturi pentru, nicio respingere și o singură abținere, echivalează drepturile de muncă ale lucrătorilor casnici cu cele ale altor lucrători.

Sesiunea plenară a Congresului Deputaților a susținut ratificarea Convenției 189 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) care extinde drepturile lucrătorilor casnici, printre altele, protecția șomajului.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că situația este discriminatorie

Trebuie menționat că decizia a fost lăudată în fața Congresului Deputaților de grupurile de femei casnice, printre care și Yolanda Diaz, ministrul Muncii în Spania.

Amintim că lucrătorii casnici din Spania sunt încadrați în momentul de față într-un regim specific de Securitate Socială. Aceștia nu au dreptul la indemnizație de șomaj.

Totuși, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că situația este discriminatorie, iar Spania a fost nevoită să remedieze situația.

De asemenea, acordul stabilește că lucrătorii trebuie să fie informați cu privire la condițiile de angajare într-o manieră adecvată, veridică și de înțeles, acordând prioritate contractului SCRIS. Mai mult, este reglementată egalitatea de tratament cu restul lucrătorilor, în general, în ceea ce privește pauzele și concediile.

Simultan, sunt reglementate condițiile de repatriere a lucrătorilor casnici migranți la sfârșitul contractului, iar lucrătorii vor avea posibilitatea de a ajunge la acorduri cu angajatorul privind reședința lor la domiciliul de muncă, perioadele de odihnă și păstrarea documentelor de călătorie și identitate.

În ceea ce privește remunerația, se prevede ca salariul să fie primit cel puțin o dată pe lună.

Datele înregistrate de Ministerul Securității Sociale în mai 2022 arată că în Spania sunt afiliate la această schemă 378.178 persoane, dintre care marea majoritate sunt femei.

„Majoritatea lucrătorilor casnici români în Spania sunt femei. Pentru mine a venit târziu legea, dar mă bucur pentru cele care mai au mult până la pensie. Eu anul viitor, dacă Dumnezeu vrea, din 18 iunie voi fi pensionară”, a reacționat una dintre lucrătoarele casnice românce din Spania.