Moment istoric pentru România! Rareș Bogdan a făcut marele anunț: Nu mai puteam aștepta
Europarlamentarii Rareș Bogdan și Eugen Tomac vor discuta, la Viena, cu cancelarul Austriei, singurul care se opune acum intrării României în Spațiul Schengen. Este singura șansă pe care România o mai are să convingă Austria, în contextul în care joi, 8 decembrie, va avea loc votul în acest sens.
Rareș Bogdan a fost întrebat de un reporter de la Antena 3 ce îi va spune cancelarului austriac cu privire la acest subiect.
”O să îi spun ceea ce ar spune cei 20 de milioane de români din țară și încă ceilalți cinci din Europa care sunt umiliți. Am să-i spun cu foarte mult aplomb și cu multă rațiune, echilibru, dar folosind argumentele, că toată motivația Austriei pe respingerea, pe eventuala respingere, pentru că eu rămân un optimist moderat cu privire la ceea ce se va întâmpla mâine, mai ales că s-a reușit, după cum ați aflat și dumneavoastră de curând, introducerea pe ordinea de zi. Suntem la punctul 1 al ordinii de zi la ora 10:00, ora 11:00, ora României”, spune europarlamentarul liberal.
Rareș Bogdan a mai precizat că îi felicită pe cei care au reușit ca votul pentru România să intre pe ordinea de zi.
”Felicit ambasadorii noștri prezenți acolo, o felicit și pe Iulia Matei, și pe ceilalți colegi, au reușit acest lucru și practic, în acest moment știm extrem de clar, în COREPER s-a hotărât. Mâine pe ordinea de zi, la punctul 1 va fi accederea României în Spațiul Schengen, practic extinderea Spațiului Schengen, lucru care ne arată extrem de clar, cu vot”, mai spune Rareș Bogdan.
România nu mai poate aștepta nouă amânare
Europarlamentarul liberal a mai spus că țara noastră nu mai poate aștepta încă o amânare, subliniind că dacă nu se întâmplă până la finalul acestui an, atunci nu se va mai putea nici anul viitor.
”Nu mai puteam aștepta. Premierul a ieșit acum două ore și a fost extrem de ferm. Nu mai puteam aștepta încă o eventuală amânare, mai ales că vine Suedia, care a anunțat că nu va pune astfel de chestiune pe ordinea de zi, deși susține extinderea Spațiului Schengen, apoi Spania, care are alegeri, este în prim proces electoral.
Mici șanse, mici șanse și tocmai de asta, România, părerea mea că merge foarte bine și mă bucur că deciziile au fost convergente în ideea unui vot. 11 ani am fost amânați. 11 ani ni s-a spus de la an la an. România s-a comportat impecabil. România, din punct de vedere tehnic, a dovedit o evoluție constantă, am dovedit clar și am dovedit cu cifre. Au dovedit-o și ministru de interne, prezent aici acum trei zile, a dovedit-o, au dovedit-o toate delegațiile noastre că cifrele prezentate de Austria nu au nicio legătură cu realitatea, căci cei 75.000 de imigranți…”, spune acesta.
Adevăratul motiv pentru care Austria se opune
Rareș Bogdan a mai spus ”din punctul meu de vedere este un joc intern greșit. Partidul cancelarului Nehammer se află într-un proces electoral în Austria Inferioară, acolo unde are alegeri, exact landul de unde vine ministru de interne, Karner, și jocul este unul strict electoral, pe o problemă a migrației”.
”Dumneavoastră, ca jurnaliști, aveți o libertate mult mai mare. O aveam și eu. Astăzi nu pot să spun mai mult decât faptul că e o retorică internă, dar este, dacă continuă în acest fel și dacă nu înțelege că este o hotărâre a EPP, este o hotărâre a congresului de la Rotterdam, este o hotărâre a Parlamentului European, votată cu o rezoluție majoritară, este un o hotărâre a nu mai puțin de 26 de șefi de stat și de guvern.
Mâine vom avea de partea noastră din 24 de voturi, 100% 23. Austria, în cel mai rău caz, poate să se abțină sau poate să nu intre la vot. Dar dacă va intra la vot și va vota împotrivă, vom considera un afront adus României, intereselor României și o jignire adusă poporului român.
Noi, sigur că o să-i amintesc multe lucruri astăzi domnului cancelar. O să îi spun și că 63% din piața de asigurări este formată din grupul VIG și grupurile mari de asigurări din Austria. O să-i amintesc că 34% din piața bancară din România este asigurată de două bănci austriece.
O să-i amintesc de faptul că în zona prelucrării lemnului, o companie care este cea mai mare, acționează și face profituri, iar România a primit tot ce înseamnă capital cu toată deschiderea. O să-i amintesc…”, mai spune acesta.
Soarta afacerilor și investițiilor, dacă Austria nu susține România
Întrebat dacă vor fi afectate afacerile, acesta a spus ”nu vreau să fac niciun fel de comentariu. Astăzi statul român își va apăra interesele până la capăt și va face ceea ce trebuie pentru ca interesul fiecărui cetățean român să fie auzit și mai ales ca niciun român să nu se simtă umilit”.
”Eu cred în continuare în forța negocierii. În momentul acesta se duc eforturi nu doar de către noi, ci și de către state partenere din Europa și nu numai, pentru convingerea cancelarului Nehammer și a Austriei cu privire la acest lucru. Avem susținere din partea ecologiștilor austrieci și, de asemenea, care se află la guvernare, dețin jumătate din guvern și din partea delegației de europarlamentari, inclusiv a vicepreședintelui Parlamentului European și a președintelui republicii Österreich”, a fost mesajul europarlamentarului liberal Rareș Bogdan.