Una din știrile care a adus zâmbetul pe buzele multor francezi în ultima lună a fost anunțul de recrutare al unei firme de publicitate (nu una oarecare, ci parte a grupului Havas, unul din primii șase jucători din domeniu). Firma căuta stagiari, iar candidaților nu li se cereau nici studii de profil, nici spirit de echipă, ci să știe să joace poker. Bine.
„Ca să ai succes în acest joc ai nevoie de calități tehnice și personale care să te ajunte să iei decizii importante, fie că e vorba de alegerea carierei, de o investiție pe bursă sau de achiziționarea unei case”, comentează un profesor de psihologie de la universitatea din Los Angeles.
De altfel, dacă firma de mai sus este printre primii angajatori europeni care au optat pentru această metodă de recrutare, în SUA ea a început să devină populară cam de la începutul acestui an (e adevărat, la scară mică, în final e dificil să-I convingi pe oameni că pokerul nu e un joc dubios bazat exclusiv pe noroc).
Primele care s-au arătat deschise au fost companiile de investiții. "Prin poker ajungi la o anumită maturitate și abilitate de a gestiona riscul pe care este greu sa le dobândești dacă nu ești forțat, la un moment dat, să joci cu banii pe masă", explică managerul uneia dintre firmele care a își alege angajații după rezultatelele la poker, Toro Trading.
„Îi învățăm pe oameni cum să ia decizii bune în momente de nesiguranță. Este o știință adevărată", comentează și Pat McCauley, manager de training al Susquehanna International Group, companie care a introdus cursuri de poker în programul de instruire al celor 1.500 de angajați ai săi.
Competențele matematice, raționamentele logice, autocontrolul și capacitatea de a te ridica de jos, chiar și după ce ai fost doborât, sunt principalele trăsături ale unui bun jucător de poker, trăsături pe care le caută, aparent, tot mai mulți angajatori.