Decizie nucleară! SUA intenționează să includă Beijing-ul în discuțiile cu Moscova

SUA au indicat marţi că vor să includă China în cadrul discuţiilor pe care le duc cu Rusia despre armele nucleare, conform informațiilor furnizate de AFP. Americanii au transmis că este în interesul comunității internaționale ca la masa negocierilor să fie prezentă și China.

„Dat fiind că stocul de arme nucleare al Chinei ar urma să se dubleze în cursul următorilor zece ani, credem că este timpul să avem această discuţie trilaterală”, a declarat jurnaliştilor ambasadorul american pe lângă Conferinţa de dezarmare de la Geneva, Robert Wood, potrivit agerpres.ro

În interesul întregii comunităţi internaţionale

„Este în interesul nostru şi în interesul întregii comunităţi internaţionale să avem China la masa negocierilor cu Rusia şi SUA pentru a discuta nu numai despre anumite probleme nucleare, ci şi despre doctrina şi securitatea strategică”, a adăugat el.

Reprezentanţi americani şi ruşi s-au întâlnit în 19 iulie 2019 la Geneva şi în 16 ianuarie la Viena, în Austria, în cadrul „Dialogului strategic asupra securităţii”.

Introducerea Chinei în ecuație

În iulie 2019, Washingtonul precizase că această întâlnire făcea parte dintr-o „serie de reuniuni pe care SUA le-au efectuat cu responsabili ruşi” după discuţiile din 14 mai 2019 la Soci, în Rusia, între şefii diplomaţiei americane Mike Pompeo şi rus Serghei Lavrov.

În finalul reuniunii americano-ruse de săptămâna trecută la Viena, „noi am convenit să continuăm” discuţiile , a relevat Robert Wood, subliniind totodată că Washingtonul doreşte de acum să aibă „negocieri trilaterale incluzând China cu privire la controlul armamentelor”.

Pentru moment, Washingtonul „nu a avut o reacţie pozitivă” din partea Beijingului, a spus el. „Continuăm să vorbim despre aceasta colegilor noştri chinezi şi sperăm că Rusia îşi va utiliza influenţa pe lângă China pentru a-i aduce la masa” tratativelor.

„Sperăm să finalizăm aceste discuţii împreună cu chinezii şi cu ruşii”, a insistat el.

Retragerea din 2019

În 2019, SUA au anunţat retragerea lor dintr-un tratat de dezarmare major asupra armelor nucleare, Tratatul privind Forţele Intermediare Nucleare (INF) din 1987, încheiat cu Rusia.

Anunţându-şi retragerea, SUA vizau şi China, care a dezvoltat în ultimii ani arme interzise prin acest pact la care ea nu este semnatară, acuzând Rusia de încălcarea INF. Preşedintele american Donald Trimp indicase că SUA vor dezvolta astfel de arme, cel puţin dacă Rusia şi China nu vor accepta să pună capăt ele însele dezvoltării lor.