Decizie oficială pentru românii cu pensii sub 1700 lei! Guvernul a aprobat: Cât mai curând posibil

LEGEA PENSIILOR

SURSA FOTO: Dreamstime

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că beneficiarii voucherelor pentru alimente acordate odată la două luni vor primi contravaloarea acestora mai devreme decât era planificat.

Beneficiarii voucherelor pentru alimente vor primi contravaloarea acestora în Săptămâna Mare, și nu în ultima săptămână din aprilie, așa cum se stabilise inițial. De asemenea, cei care primesc pachete cu ajutoare alimentare finanţate de Uniunea Europeană vor primi alimentele până în luna iunie, iar în unele judeţe acestea vor fi distribuite chiar înainte de Paşte, a mai precizat Marcel Boloș.

”Până în sărbătorile pascale încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei. Anunţ în premieră acest lucru, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti.

Aşadar, sunt două măsuri pe care le derulăm în prezent, sunt adresabile familiilor şi persoanelor aflate în stare de deprivare materială şi, din acest punct de vedere, considerăm că este un foarte mare ajutor pe care îl acordăm din nou”, a declarat ministrul cu câteva zile în urmă, în cadrul unei vizite la depozitul de pachete alimentare din Urlați, județul Prahova.

Potrivit România TV, acesta este depozitul cu cea mai mare capacitate din țară, 400.000 de pachete alimentare.

Voucherele vor fi încărcate mai devreme decât s-a stabilit

Ministrul a precizat că voucherele ar fi trebuit încărcate în ultima săptămână a lunii aprilie, iar decalarea a fost decizia Guvernului.

Marcel Boloș a anunțat, de asemenea, că în următoarele luni beneficiarii vor primi și pachetele cu ajutoare alimentare finanţate din fonduri europene, în unele judeţe aceste pachete urmând să ajungă înainte de sărbătorile pascale.

”Un astfel de pachet, dacă am cumpăra aceste produse de la raft, astăzi ar costa 390 de lei, dar valoarea de licitaţie pe care o avem în contracte prevăzută este de 190 de lei, deci e un avantaj foarte mare că aceste pachete alimentare şi tot ce a însemnat programul în sine a avut o licitaţie pentru toată cantitatea de produse alimentare pe care o asigurăm şi pe care încercăm să ajungă la beneficiari cât mai curând posibil.

Până în sărbătorile pascale ne-am mobilizat să avem aproximativ 800.000 de pachete alimentare distribuite, urmând ca diferenţa să fie distribuită în perioada următoare, până cel târziu în luna iunie”, a spus el.

Acesta a precizat că în afară de orez, pachetele conțin produse românești. Marcel Boloș a anunțat că a mers și la depozitul de alimente Oltina (judeţul Prahova), unde sunt pregătite pentru distribuire 400.000 din cele aproape 1,2 milioane de pachete cu alimente care vor ajunge la românii vulnerabili din toată ţara.

Cea de-a șasea tranșă de pachete alimentare va ajunge la beneficiari înainte de Paște

Începând de joi, se va distribui cea de-a șasea tranșă de pachete alimentare finanţate din fonduri europene, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, astfel încât beneficiarii să le primească înainte de sărbătorile Pascale.

„Ne-am propus ca cea de-a şasea tranşă a pachetelor alimentare destinate românilor vulnerabili, a căror distribuţie a început, să ajungă la aproximativ 800.000 de beneficiari înainte de Paşte. Lucrăm împreună cu autorităţile locale, astfel încât să ne asigurăm că sunt depuse toate eforturile pentru a nu exista sincope în procesul de distribuţie către beneficiari. În acest sens, am făcut un apel către toţi primarii să etapizeze distribuţia alimentelor în aşa fel încât să se evite cozile la preluarea pachetelor, respectându-se totodată calendarul pe care l-am propus. Pachetele conţin alimente de bază pe care toţi românii trebuie să le aibă înainte de Sfintele Sărbători şi este important ca acestea să le fie livrate la timp.

Totodată, avem în plan ca, în Săptămâna Mare, să încărcăm pe cardurile sociale o nouă tranşă din ajutorul de 250 lei pentru alimente şi mese calde pentru toţi cei 2,4 milioane de români beneficiari. Este un sprijin care va conta, cu siguranţă, în această perioadă. Vom continua să protejăm securitatea alimentară şi în următorii ani, fie sub formă de pachet alimentar, fie sub formă de voucher. Şi pentru că vorbim despre produse în cea mai mare parte româneşti, vom ajuta în acest fel şi producătorii naţionali”, a mai precizat Marcel Boloș.