Chiar dacă a trecut un an de la rezilierea contractului pentru lotul 3 de autostradă Orăștie-Sibiu, italienii de la Salini Impregilo au cerut despăgubiri de 20 milioane de euro Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de la Paris. În prezent, avocații italienilor de la Salini Impregilo au primit o decizie parțială prin care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii este obligată să achite despăgubiri în valoare de circa 83 milioane lei.
Oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunțat că vor formula o acțiune de anulare a sențintei arbitrale parțiale pronunțată în 23 martie de către Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris. „CNAIR va formula acțiune în anulare a sentinței arbitrale parțiale, locul arbitrajului ales de către părți fiind București nu Paris”, conform unui comunicat CNAIR
Oficialii CNAIR implicați în acest caz au precizat că, „prin sentința parțială, arbitrul nu a judecat în fond litigiul arbitral, ci doar a confirmat deciziile Comisiei de Arbitrare a Disputelor (CAD) pronunțate anterior, urmând să decidă și asupra fondului litigiului, pronunțând astfel o sentință finală”. „Până la acest moment CNAIR nu a achitat vreo sumă către Salini Impregilo ca urmare a pronunțării deciziilor CAD, acestea nereprezentând titluri executorii”, se arată în comunicatul CNAIR.
Salini a luat toți banii pe o lucrare neterminată și cere în plus zeci de milioane de euro
Înainte de rezilierea contractului, la începutul anului trecut, italienii de la Salini-Impregilo, constructorul autostrăzii demolate Orăştie-Sibiu, au lăsat oficialilor CNAIR o ultimă factură în valoare de aproximativ 600.000 euro. Mai exact, cu o zi înainte de anunţul privind rezilerea contractului, Salini-Impregilo a depus o factură în valoare de circa 2,78 milioane de lei, pentru lucrările executate,în vara anului trecut, la autostrada Orăştie-Sibiu. Odată achitată factura depusă de italienii de la Salini-Impregilo, oficialii CNAIR au grijă să achite integral valoarea contractului. În prezent, Salini-Impregilo a încasat 99,7% din valoarea contractului, respectiv 602,5 milioane de lei. Anul trecut, cei de la Salini-Impregilo au mai încasat de la CNADNR 33 de milioane de lei pentru lucrările de construcţie a lotului 3 Orăştie-Sibiu plus încă 67 de milioane de lei pentru lotul 2 Lugoj-Deva, al doilea lot de autostrada ce ar putea fi demolat din cauza faptului că s-a constatat folosirea materialelor de slabă calitate ca şi la autostrada Orăştie-Sibiu. Constructorul lotului 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, Salini Impregilo, a încasat primii bani în vara anului 2011, peste 112 milioane de lei, avans după semnarea contractului. Din facturile depuse la CNADNR rezultă că în anul 2012 italienii au încasat peste 255 milioane de lei, iar în 2013 puţin peste 195 milioane de lei.
Firma italiană Salini Impregilo, reclamat CNAIR la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de la Paris (CCI Paris) solicitând plată a peste 120 milioane lei.