Membrii Guvernului s-au reunit astăzi pentru prima dată după alegeri. Executivul trebuie să decidă asupra mai multor măsuri pentru a se asigura că 1,8 milioane de români nu vor pierde bani odată cu creșterea salariului minim.
Impactul majorării salariului minim: Riscul pierderii tichetelor de masă
Pe masa premierului și a miniștrilor se află trei scenarii privind deductibilitatea și tichetele de masă, după majorarea salariului minim de la 3300 de lei la 3700 de lei.
Blocul Național Sindical avertizează că, odată cu majorarea salariului minim brut pe economie la 3700 de lei, unii angajați ar putea pierde tichetele de masă.
Această creștere ar putea depăși pragul de impozitare, întrucât tichetele de masă se includ în venitul total. Chiar și o valoare de 15 lei a tichetelor poate cauza depășirea acestui prag.
Astfel, deducerea de 300 de lei ar duce la scăderea venitului net al angajaților.
Scenariile sunt următoarele așa cum informează Ministrul Finanțelor
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a explicat că pentru a beneficia de această facilitate, angajații trebuie să îndeplinească două condiții: să fie remunerați cu salariul minim și să aibă venituri totale de cel mult 4000 de lei.
Mulți angajați primesc, pe lângă salariu, o indemnizație de hrană sub formă de tichete de masă, în valoare de 600 de lei. Astfel, venitul total al acestora crește de la 3700 de lei la 4300 de lei.
Începând cu 1 iulie 2024, salariul minim va crește de la 3300 de lei la 3700 de lei, iar suma deductibilă va fi și ea majorată de la 200 de lei la 300 de lei.
Ministerul dorește să ajusteze plafonul pentru angajații cu salariul minim, motiv pentru care Ministerul Finanțelor examinează trei scenarii posibile. Acestea includ ridicarea plafonului la 4.100, 4.200 sau 4.300 de lei, pentru a asigura că românii vor putea continua să beneficieze de această facilitate.
Este important de menționat că fiecare sută de lei adăugat la plafonul salarial are un impact bugetar de 100 de milioane de lei.
Executivul are de luat mai multe decizii în legătură cu creșterea salariului minim, printre care și punctul de amendă, care ar urma să fie înghețat până la sfârșitul acestui an, deși inițial s-a discutat despre o posibilă creștere.
Guvernul trebuie să comunice toate aceste decizii până la data de 1 iulie, adică în următoarele două săptămâni.