PSD și PNL merg pe liste comune la alegerile locale din Capitală
După o ședință de coaliție, PSD și PNL au ajuns la un acord. Cele două partide vor merge pe liste comune pentru alegerile locale din sectoarele Capitalei. Decizia a fost luată joi, după negocieri între cele două partide.
Joi, înaintea şedinţei de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a declarat că în cazul în care liderii coaliţiei vor stabili ca PSD şi PNL să meargă cu candidaţi separaţi la alegerile locale pentru funcţia de primar general al Capitalei, atunci PSD o va susţine pe Gabriela Firea, iar PNL pe Sebastian Burduja.
El a subliniat că, în cazul în care decizia va fi un candidat comun, atunci acesta va fi o altă persoană susţinută de PSD şi PNL.
Totodată, premierul a punctat că PSD nu îl susţine pe Cristian Popescu Piedone pentru funcţia de primar general şi, din discuţiile avute cu liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, nici PNL nu va susţine o astfel de candidatură.
Ce arată ultimul sondaj INSCOP?
Un sondaj recent INSCOP realizat pentru news.ro arată următoarele intenții de vot la alegerile europarlamentare: PSD-PNL – 43,7%, AUR – 20,6%, Dreapta Unită – 13,7%. În ceea ce privește votul la alegerile locale, în cazul consiliilor locale, procentele ar fi următoarele: PSD – 30,6%, PNL – 25,6%, AUR – 17,4%, Dreapta Unită – 9,8%.
Aproape 60% dintre cei chestionați afirmă că în mod cert vor merge la urne, la scrutinul din 9 iunie, când vor avea loc alegeri europarlamentare comasate cu alegerile locale.
Peste 57% dintre români au o părere bună despre comasarea celor două tipuri de scrutin. De asemenea, 76% dintre votanții PSD-PNL și 50% dintre cei ai AUR au o opinie favorabilă.
Peste o treime dintre cei chestionați au o părere bună despre candidatura PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare și separate la locale. În timp ce 51,3% au o părere proastă despre această decizie.
De remarcat este că Alianța PSD-PNL întrunește 43,7% din opțiuni la europarlamentare. Cifra este cu aproximativ 5 procente mai mică decât suma celor două partide pentru alegerile europarlamentare măsurată în sondajul INSCOP de luna trecută.
Intenția de vot pentru consiliile locale măsurată în premieră arată plasarea PSD pe primul loc, cu puțin peste 30% din opțiuni. Social-democrații sunt urmați de PNL, ușor peste 25% și semnificativ mai mult decât intenția de vot a liberalilor măsurată lunile trecute la alegerile parlamentare sau europarlamentare.