Mașinile vechi vor fi scoase din circulație
În timpul unei vizite la Centrul Tehnic Titu al Grupului Renault, miercuri, Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat alocarea a aproape 500 de milioane de lei pentru sesiunea de toamnă a programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus. Aceste programe pentru mașini încep pe 1 septembrie.
„România s-a angajat să scoată de pe străzile ţării noastre un sfert de milion de rable până în anul 2026. Ne referim la acele maşini mai vechi de 15 ani. Și probabil că nu există loc mai potrivit în România să anunţ deschiderea sesiunii de toamnă a programului finanţat din AFM, Rabla şi Rabla Plus, decât aici, la centrul tehnologic Renault.
La data de 1 septembrie vom deschide acest program. Vom aloca pentru Rabla Clasic un buget de 222 de milioane de lei. Dintr-un total de 560 de milioane pentru acest an. La fel cum pentru Rabla Plus, finanţarea autoturismelor electrice, avem 272 de milioane de lei, dintr-un buget total de 780 de milioane”, a spus ministrul Mediului.
Cresc fondurile pentru programul Rabla Plus
Mircea Fechet a adăugat că alocările pentru Rabla Plus vor fi din ce în ce mai mari.
„Rămânem în continuare cu una dintre cele mai mari alocări din Uniunea Europeană pentru achiziţia unui autoturism electric sau plug-in hybrid. În continuare ne menţinem viziunea Ministerului Mediului de a aloca sume din ce în ce mai mari de la Rabla Clasic către Rabla Plus”, a spus Mircea Fechet.
În urmă cu o zi, Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat că organizează o sesiune de înscriere în vederea validării solicitanţilor producători. Sesiunea are loc în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului de mașini. Și a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, în perioada 29 august – 12 septembrie 2023.
Condiţiile de participare în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, precum şi documentele pe care trebuie să le transmită solicitanţii producători/dealeri pot fi găsite în ghidurile de finanţare ale celor două programe, aprobate prin Ordinele nr. 784 şi 783/22 martie 2023, publicate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro), la secţiunile aferente programelor. Listele producătorilor validaţi în cadrul celor două programe vor fi publicate pe site-ul AFM.
Doar în prima jumătate a anului, la verificarea RAR, peste 40% dintre mașini au avut probleme. În urma verificărilor s-a descoperit că unele mașini nu erau conforme din punct de vedere tehnic. Ce este cel mai grav, este că unele mașini reprezentau un mare pericol public.
Cele mai multe probleme au fost găsite la sistemul de iluminat și la semnalizare. RAR a mai descoperit că un sfert din ele aveau alte emisii poluante, nu cele trecute în talon.