CCR a decis să amâne pentru 13 martie analizarea sesizării despre legea care extinde valabilitatea permisului de conducere pentru categoria B și în cazul anumitor tipuri de motociclete, în situația în care deținătorul are vârsta de 24 de ani împliniți.
CCR se mai gândește în cazul sesizării lui Klaus Iohannis
„Parlamentul a intervenit asupra condiţiei de a deţine de minium 3 ani permisul pentru categoria de vehicule B astfel încât acest tip de permis să poată fi utilizat şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1 şi a redus această perioadă la 2 ani. Astfel, deşi Parlamentul trebuia să îşi limiteze intervenţia la cadrul trasat de cererea de reexaminare a Preşedintelui, acesta a reconfigurat condiţiile în care deţinătorul unui permis pentru categoria de vehicule B ar putea utiliza permisul şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, excedând acestor limite şi a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 77 alin. (2), prin raportare la art. 1 alin. (4) şi (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie”, argumentează şeful statului, în textul sesizării de neconstituţionalitate.
Experiența să fie de 2 ani
În același timp, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a păstrat sintagma „o experiență de cel puțin (…)”. Dar a redus durata menționată cu un an, stabilind acum că este necesară o experiență de cel puțin 2 ani.
„Noua redactare reflectă o concepţie legislativă diferită, care excedează sferei ideatice a dezbaterii pe care cererea de reexaminare ar fi trebuit să o declanşeze şi care ar fi trebuit să rămână circumscrisă clarificării aspectelor menţionate în conţinutul ei (modul în care se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică), nicidecum să determine schimbarea condiţiei privind durata deţinerii permiselor de conducere pentru categoria de vehicule B. În concluzie, soluţia legislativă rezultată în urma reexaminării are valoarea unei noi prevederi adoptate de Parlament, care denotă o nouă voinţă politică, exprimând o altă viziune decât cea cuprinsă în legea adoptată iniţial”, susţine preşedintele.
Iohannis adaugă că această modificare este asupra unui aspect care nu a fost vizat de cererea de reexaminare. Și nici nu poate fi calificată drept o schimbare de concepţie. Consecinţă a reanalizării legii prin prisma observaţiilor formulate în cererea de reexaminare. Introducerea condiţiei ca „deţinătorii permiselor să aibă o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B” echivalează cu crearea, de novo, a unei dispoziţii legale. Într-o modalitate care eludează cadrul constituţional, constituindu-se într-o revenire a Parlamentului asupra propriilor decizii. Fără să existe o solicitare în acest sens, pe de o parte. Și, pe de altă parte, este sustrasă mecanismelor democratice instituite la nivel constituţional. Care asigură, în spiritul Constituţiei, separaţia puterilor în stat. Dar şi echilibrul şi controlul reciproc. Astfel că preşedintele va fi privat de dreptul său constituţional de a solicita o eventuală reexaminare a acelei prevederi legale care nu a figurat în legea ce i-a fost iniţial transmisă spre promulgare.
Dintr-o altă perspectivă, legea supusă controlului de constituţionalitate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie prin prisma exigenţelor de claritate şi previzibilitate aşa cum sunt reglementate în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.