DECIZIE pentru cei care publică anunțuri online. Sunt considerați comercianți?

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât recent într-un caz legat de activitatea de publicare a unor anunțuri pe un site de vânzări și dacă este suficientă, prin ea însăși, pentru a determina calitatea de comerciant a persoanei care a publicat anunțurile respective.

Mai exact, specific activității de comerț și calificării unei persoane ca fiind comerciant nu este o activitate de publicare a unor anuțuri. Aceasta nu determină concluzia că persoana respectivă a acționat în scop personal sau în scop comercial, a reținut CJUE în cauza C-105/17. 

Este foarte importantă calificarea, întrucât o astfel de calificare face diferența între aplicabilitatea normelor privind protecția consumatorului sau nu. 

Speța care a generat întrebarea trimisă Curții (dacă publicarea unui număr ridicat de anunțuri privind bunuri de o valoare ridicată este o activitate a unui comerciant sau nu), a pornit de la o persoană care a fost amendată pentru că nu ar fi respectat legislația bulgară privind protecția consumatorului. 

Persoana în cauză a publicat mai multe anunțuri privind vânzarea unor bunuri și a vândut un bun care nu era conform cu specificațiile prezentate în cadrul anunțutului. În același timp, nu a respectat o serie de alte prevederi ale legislației consumatorului, ceea ce a dus la amendarea sa de către autorități. 

CJUE a reținut că publicarea anunțurilor pe un site de vânzări nu determină, prin ea însăși, calitatea de comerciant. Pentru a determina dacă o persoană este comerciant sau nu, Curtea a reținut o serie de elemente separate de acțiunea publicării și care pot fi luate în considerare. 

Astfel, pot fi considerante  determinante pentru activitatea de comeț și calificarea unei persoane ca fiind comerciant 
structura în care s-a desfășurat vânzarea (vânzare simplă sau desfășurată într-o structură organizată 
frecvența cu care se desfășoară activitatea 

  • urmărirea de profit
  • concentrare pe un număr mic de produse (cu alte cuvinte, fiind vorba de concentrarea pe o anumită piață
  • modul de organizare juridic al activității și pregătirea tehnică a vânzătorului;
  • promovarea produselor vândute
  • Hotărârile CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele din statele membre UE – deci, inclusiv pentru România – care s-ar putea confrunta cu situații asemănătoare.

SURSA:avocatnet.ro