Siguranță pentru toți elevii în cinci unități de învățământ din Capitală

Pe parcursul anului școlar, patru licee și o școală gimnazială din Capitală vor fi monitorizate zilnic de echipe ale Direcției Generale a Poliției Locale a Municipiului București, pentru a asigura siguranța pentru toți elevii și pentru a menține ordinea și liniștea publică.

Conform unui anunț făcut de Primăria Capitalei pe pagina oficială de Facebook, polițiștii locali vor fi prezenți în aceste unități de luni până vineri, în timpul orelor de curs.

Printre unitățile monitorizate se numără Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Liceul bilingv „Miguel de Cervantes”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Colegiul Național „Spiru Haret” și Școala Gimnazială Nr. 3. Echipe formate din câte doi polițiști locali vor fi prezente constant în aceste instituții pentru a preveni incidentele și pentru a supraveghea activitățile din incinta școlilor.

Operatorii economici și automatele de vending vor fi verificate

O altă măsură importantă luată de Poliția Locală este controlul operatorilor economici care își desfășoară activitatea în sau în proximitatea unităților de învățământ, pentru a se asigura că nu vând produse interzise minorilor, cum ar fi alcool, tutun sau băuturi energizante.

De asemenea, automatele de vending din școli sunt verificate pentru a nu conține băuturi energizante, conform Legii 61/1991 actualizate, care interzice vânzarea acestora persoanelor sub 18 ani. În caz de încălcare a legii, agenții economici riscă amenzi între 5.000 și 30.000 de lei și suspendarea activității.

Conform Planului Național Cadru pentru Siguranța Școlară, restul unităților de învățământ din București sunt monitorizate de Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București și de polițiile locale de sector, pentru a asigura un mediu educațional sigur pentru toți elevii.

politie
SURSA FOTO: Dreamstime

Investiții și proiecte pentru îmbunătățirea sistemului educațional

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat luni că școlile trebuie să fie locuri potrivite pentru educația de calitate și a subliniat că sistemul de învățământ din România beneficiază de investiții fără precedent în infrastructură.

Unul dintre programele majore este Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, prin care o școală din trei ajută elevii să recupereze decalajele de învățare. În plus, tot o școală din trei oferă copiilor o masă la unitatea de învățământ.

Ministrul a evidențiat și faptul că elevii sunt sprijiniți prin burse care încurajează progresul și performanța. Bursele de excelență sunt menite să stimuleze elevii cu rezultate remarcabile, iar proiectele viitoare includ construirea a peste 50 de „școli verzi” și recredibilizarea învățământului dual, pentru a pregăti tinerii să se adapteze cerințelor pieței muncii.

Ligia Deca a subliniat că profesorii joacă un rol esențial în ghidarea elevilor pe drumul lor spre cunoaștere, iar școala trebuie să fie un loc pentru toți copiii, unde fiecare să aibă șansa de a-și atinge potențialul.