Decizia a fost luată după ce George Simion a postat un video în care a lansat afirmații așa-zis incitatoare la violență. Reacția respectivă a venit imediat după ce Biroul Electoral Central (BEC) a luat controversata decizie de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

Parchetul s-a autosesizat după reacția lui George Simion

În timpul protestului din 9 martie 2025, George Simion a declarat că persoanele implicate în decizia BEC ar trebui să fie „jupuite în piața publică”, ceea ce a determinat Parchetul să se autosesizeze. Potrivit unui comunicat oficial al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ancheta este în desfășurare, iar probele sunt în curs de administrare pentru a stabili eventualele responsabilități penale.

„În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 9 martie 2025, în contextul unui protest care a avut loc în București, președintele unui partid politic, care este, totodată, și deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declarații prin care a incitat la violență”, a transmis Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un comunicat.

Procurorul general Alex Florența a confirmat că investigația este în desfășurare, analizând declarațiile lui George Simion, dar și ale altor membri ai Parlamentului. El a subliniat că este important să se stabilească dacă aceste declarații respectă standardele legale privind discursul public.

De asemenea, Florența a precizat că Ministerul Public își menține neutralitatea și nu se implică în campania electorală, iar ancheta se va desfășura conform procedurilor judiciare, fără influențe politice.

„Este un dosar în curs de instrumentare, se administrează probe, ca în orice alt dosar de acest tip. Vedem exact despre ce este vorba, se pun piesele cap la cap în dosarul respectiv și vom analiza la momentul respectiv dacă va fi făcut cineva suspect, pentru ce infracțiuni și cine va fi chemat la audieri.

Sunt analizate și acele declarații ale lui (n.red. George Simion), precum și orice alte declarații ale unor membri ai Parlamentului României, care, din punctul nostru de vedere, la prima lor analiză, nu corespund unui standard normal de exprimare în spațiul public”, a precizat procurorul general Alex Florența.

Alex Florenta
Alex Florența / SURSA FOTO: Inquam Photos, Ilona Andrei

Autoritățile analizează și imagini video pentru a identifica toate persoanele implicate în protest

În cadrul investigației, autoritățile analizează și imagini video pentru a identifica toate persoanele implicate în protest. Până în acest moment, cinci deputați au fost observați pe înregistrările respective, iar evaluarea dovezilor continuă înainte de eventualele audieri.

„Trebuie să înțelegeți altceva. Momentul în care se fac anumite acte procedurale sunt stabilite de către procurorul de caz în funcție de anumite standarde de anchetă și anumiți pași pe care îi urmărește.

Trebuie să înțelegeți că nu are nicio legătură această anchetă cu campania electorală, absolut nicio legătură și vom căuta să nu aibă nicio legătură, așa cum Ministerul Public a arătat în parcursul anului 2024 că nu se implică prin niciunul din dosarele pe care le-a instrumentat în campania electorală”, a mai spus acesta.

George Simion
SURSA FOTO: Dreamstime

Liderul AUR a revenit asupra declarației

În același context, procurorul general a menționat că și alte declarații publice făcute de politicieni sunt supuse analizei juridice. Printre acestea, sunt evaluate și afirmațiile europarlamentarului Diana Șoșoacă, pentru a se determina dacă ele încalcă legislația în vigoare.

În replică, liderul AUR a revenit asupra declarației sale, susținând că afirmația sa despre „jupuirea” membrilor BEC a fost doar o „metaforă” și nu un îndemn real la violență. Declarația sa inițială a fost făcută într-un moment tensionat, în timp ce în fața sediului BEC aveau loc proteste violente.