În primăvara anului trecut, o știre falsă a provocat panică, susținând că mașinile mai vechi de 15 ani nu vor mai putea fi reparate.

Această informație a fost ulterior dezmințită de Comisia Europeană, care a clarificat că proprietarii pot repara în continuare astfel de vehicule.

Regulamentul propus de UE include cerințe stricte pentru mașinile vechi

Totuși, regulamentul propus de UE include cerințe stricte privind vehiculele defecte care nu mai pot fi reparate. Acestea trebuie eliminate în mod responsabil prin trimiterea la instalații specializate pentru casare, o procedură deja reglementată la nivel național.

Scopul acestei măsuri ar fi reducerea fraudelor legate de vânzarea ilegală a vehiculelor uzate și utilizarea pieselor contrafăcute sau periculoase

Conform estimărilor, între 3 și 4 milioane de mașini vechi dispar anual din statisticile statelor membre ale Uniunii Europene. Multe dintre acestea sunt exportate ilegal și comercializate ca vehicule rulate, deși nu mai sunt utilizabile.

Această practică eludează legislația europeană privind deșeurile și permite operatorilor lipsiți de scrupule să evite obligațiile legale de a elimina vehiculele uzate în mod corespunzător.

„Vă puteți repara întotdeauna mașina, dacă doriți, chiar dacă acest lucru nu este rentabil.

Dacă însă dețineți o mașină defectă care nu mai poate fi reparată, regulamentul propus ar specifica faptul că trebuie să o eliminați în mod responsabil, trimițând-o la o instalație de tratare în vederea casării.

Acest lucru este similar obligațiilor existente la nivel național”, a transmis Comisia Europeană într-un comunicat.

taxe impozite pentru masini
SURSA FOTO: Dreamstime

Problema este accentuată de lipsa unei definiții clare a ceea ce constituie un vehicul „scos din uz”

Problema este accentuată de lipsa unei definiții clare a ceea ce constituie un vehicul „scos din uz”, o lacună legislativă exploatată frecvent. Aceste vehicule ajung adesea abandonate sau aruncate la gropile de gunoi, contribuind la probleme de mediu și de siguranță.

„În fiecare an, între 3 și 4 milioane de mașini vechi dispar din statisticile statelor membre ale UE. Multe sunt exportate ilegal și vândute ca „mașini rulate”, deși de fapt nu mai sunt utilizabile, pentru a ocoli legislația UE în domeniul deșeurilor care obligă întreprinderile să elimine în mod corespunzător vehiculele uzate.

Astfel de „mașini rulate” false ajung adesea la groapa de gunoi. Potrivit studiului nostru de evaluare a legislației actuale, lipsa de claritate cu privire la ceea ce constituie o mașină „scoasă din uz” este una dintre cele mai mari lacune utilizate de operatorii lipsiți de scrupule pentru a eluda legislația UE”, este scris în comunicat.

Proprietarii de mașini mai vechi de 15 ani pot continua să le repare, dar cu respectarea strictă a legislației în vigoare. Repararea trebuie să includă utilizarea componentelor omologate și să respecte cerințele de siguranță pentru a proteja șoferii și ceilalți participanți la trafic. Aceste aspecte sunt verificate anual prin Inspecția Tehnică Periodică (ITP).