Marcel Ciolacu, anunț important despre pensii

Marcel Ciolacu, anunț important despre pensii! Premierul a declarat că ultima prognoză oficială a Comisiei Europene din noiembrie, precum și datele furnizate în decembrie de către Comisia Națională de Prognoză, au fost mult mai pesimiste decât se așteptau specialiștii.

Șeful Executivului a subliniat că situația s-a deteriorat rapid în majoritatea statelor Uniunii Europene începând cu a doua jumătate a lunii octombrie, iar acest context a afectat inevitabil și România.

„Noi avem deja un deficit ridicat în acest an deoarece cheltuielile au fost mai mari cu 69 de miliarde de lei, adică 3,92% din PIB față de ceea ce era prevăzut în buget. Însă niciun om de bună credință nu poate critica că am mărit pensiile de două ori și am eliminat inechitățile pentru 3,8 milioane de pensionari sau că am majorat salariile profesorilor, medicilor, polițiștilor sau militarilor.

Nimeni nu poate contesta că a trebuit să acordăm bani în plus pentru a menține facturile la energie și gaze neschimbate pentru populație și economie, că am mărit fondurile pentru sănătate sau că am făcut investiții record în infrastructură. Toate împrumuturile au fost pentru a construi autostrăzi, școli și spitale și pentru a achita datoriile din urmă”, a declarat acesta în cadrul ședinței de Guvern.

Premierul a subliniat angajamentul guvernului de a sprijini categoriile vulnerabile și a precizat că, la elaborarea bugetului de stat pentru anul 2024, se vor identifica surse financiare care să permită acordarea unui sprijin „one-off” pentru pensionarii cu pensii mici și medii. De asemenea, a menționat că există intenția de a indexa pensiile cu rata inflației în a doua jumătate a anului 2024, pentru a sprijini persoanele aflate în dificultate din cauza creșterii costurilor de trai.

Premierul a asigurat că vor fi identificate resursele necesare pentru majorarea pensiilor.

„Am un mesaj special pentru pensionari și pentru românii cu venituri mici.

Măsurile pe care le luăm astăzi ne dau încredere că atunci când vom face bugetul de stat în ianuarie vom găsi resursele financiare fie pentru a acorda un sprijin one-off pentru pensiile mici și medii, fie să indexăm pensiile cu rata inflației în a doua parte a anului.

De asemenea, vom reduce gradual povara fiscală pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și a familiilor cu copii”, a subliniat transmis Marcel Ciolacu.

Premierul a mai spus că nu regretă nicio măsură luată, subliniind că acestea au avut ca scop să facă dreptate pentru milioane de oameni și să sprijine economia prin investiții semnificative.

Marcel Ciolacu
SURSA FOTO: Dreamstime

Guvernul a adoptat Ordonanța Trenuleț

Amintim că, într-o ședință de guvern tensionată, însoțită de proteste din partea sindicatelor și a societății civile, Executivul a adoptat controversata ordonanță a austerității. Actul normativ prevede măsuri economice restrictive, precum înghețarea salariilor și pensiilor, alături de alte ajustări bugetare menite să reducă presiunile financiare.

Premierul Marcel Ciolacu a justificat aceste decizii, subliniind că ele sunt esențiale pentru a proteja economia României de riscuri financiare majore și pentru a asigura stabilitatea pe termen lung.

În timpul protestelor organizate de sindicaliști în fața sediului Guvernului, premierul Marcel Ciolacu a oferit explicații cu privire la noile măsuri economice. Acesta a subliniat că deciziile adoptate nu trebuie interpretate ca fiind măsuri de austeritate în sensul clasic al termenului, ci ca o serie de ajustări menite să protejeze economia națională.  Totodată, premierul a insistat că aceste măsuri vor permite continuarea investițiilor în infrastructură și în servicii publice esențiale.

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că, conform prognozei Comisiei Europene din noiembrie și datelor recente ale Comisiei Naționale de Prognoză, situația economică s-a deteriorat rapid în majoritatea statelor europene, inclusiv în România.

Potrivit premierului, deficitul bugetar al României a înregistrat o creștere semnificativă, cu cheltuieli suplimentare de 69 de miliarde de lei, ajungând la 3,92% din PIB, față de prognozele anterioare. Mai multe puteți citi aici.