Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti a informat că se oprește căldura. Astfel, vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Bucureşti.

Astăzi se oprește căldura în București

La rândul lui, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că duminică va fi sistată furnizarea agentului termic în sistem centralizat în Capitală.

Declarația a venit după ce edilul a fost întrebat ce le spune bucureştenilor care se plâng că au caloriferele fierbinţi şi plătesc agent termic deşi afară este cald.

„Chiar azi se opreşte. Noi nu putem să estimăm noi, ci există un act normativ care ne spune cum să facem prima noapte în care temperatura este mai mică decât, dacă nu mă înşel, 10 grade”, a declarat Nicuşor Dan.

Acesta a spus și că locatarii care nu mai doresc să primească agent termic pot lua măsuri în acest sens prin Asociaţiile de proprietari. Totuși, problema „nu mai are subiect acum”, spunea el, deoarece astăzi se închide.

„Pe de altă parte, există opţiunea Asociaţiei de Proprietari de a închide ei înşişi. Dar problema nu mai are obiect acum, că azi se închide”, a mai spus edilul.

repartitoare de caldura calorifer
SURSA FOTO: Dreamstime

Compania Municipală Termoenergetica a oferit mai multe informații

Termoenergetica a oferit mai multe informații. Într-un anunț anterior, Compania Municipală a explicat că oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv.

Mai precis, acțiunea este realizată prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori. Efectele sunt resimțite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore.

Reducerea progresivă a temperaturii de livrare oferă posibilitatea de a furniza căldură pe timpul nopţii. Acest lucru se va realiza în următoarele trei zile, până la stabilizarea temperaturilor exterioare.

Măsura este luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice.

Legea arată că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00”.

„Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimţite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore. Reducerea progresivă a temperaturii de livrare, oferă posibilitatea de a furniza căldură pe timpul nopţii, în următoarele trei zile, până la stabilizarea temperaturilor exterioare. Măsura este luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00”, a transmis CMTEB.

Există și câteva excepții

Totuși, există și câteva excepții. De la măsura opririi furnizării agentului termic pentru încălzire fac excepţie obiectivele speciale:

  • spitale;
  • creşe;
  • şcoli;
  • grădiniţe.

În cazul acestora, sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor legali ai instituţiilor.