Este informația momentului despre pensii! Senatorii au decis ca termenul privind cumpărarea anilor de vechime pentru pensie să nu fie prelungit. Ce trebuie să știe românii?
Vineri, 7 aprilie, senatorii au votat împotriva inițiativei USR de prelungire cu trei ani a termenului până la care persoanele interesate pot să își cumpere ani de vechime pentru pensie.
Termenul privind cumpărarea anilor de vechime nu va fi prelungit
Astfel, după ce inițiativa legislativă a fost respinsă, termenul privind cumpărarea anilor de vechime pentru pensie nu va fi prelungit.
Inițial, termenul a fost stabilit pentru data de 31 august 2021, prin OUG nr. 163/2020, dar a fost prelungit până în 2023 în Comisia pentru muncă și protecție socială de la Camera Deputaților.
„Este o discriminare față de cei care vor să contribuie cinstit, mai ales mii de români din Diaspora ajunși acum la vârsta la care sunt bunice și bunici și vor să revină acasă pentru a-și crește nepoții, dar le-ar fi greu să se reangajeze la 60 de ani aici și, atunci, noi vrem să le dăm șansa să contribuie ei voluntar din banii agonisiți pentru micile perioade care le lipsesc, până în 2026, de-o dată sau în rate.
Altfel, chiar dacă au, de exemplu, deja contribuție de 14 ani și 10 luni, nu pot accesa nici un leu din contribuție dacă nu pot completa cele două luni lipsă. Este valabil și pentru românii de acasă în egală măsură.” a transmis inițiatorul legii, deputatul USR Oana Țoiu.
Mai departe, legea va merge la Camera Deputaților, care este for decizional.
Românii vor putea cumpăra până la 6 ani de vechime în muncă
În cazul aprobării ei, românii vor putea contribui voluntar pentru perioadele lipsă de vechime, în condițiile în care au deja o contribuție minimă de 10 ani, la care se adaugă și perioadele contributive din alte țări.
În cazul drepturilor contributive la sistemul de pensii din alte țări UE, acestea pot fi transferate în România și accesate de aici, o dată ce se îndeplinește termenul minim legal de 15 ani.
Conform inițiativei legislative a USR, românii interesați vor putea cumpără maximum 6 ani de vechime.
România ar putea pierde peste un milion de euro din cauza pensiilor speciale
Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a prezentat, joi seară, calcule care arată că România ar putea pierde până la 1,4 miliarde de euro, dacă nu implementează o reformă a aşa-numitelor pensii speciale.
„Reforma pensiilor speciale, ori se face, ori nu se face. Dacă nu se face, sigur, ce aţi spun dvs, cu faptul că pierdem banii, până la un miliard patru sute. Deci, după ultima discuţie cu Comisia Europeană, există o modalitate de determinare a plăţilor parţiale care presupune că se înmulţeşte valoarea jalonului cu reforma – în cazul nostru sunt 47 de milioane de euro – cu un coeficient consolidat.
Acest coeficient poate să ajungă până la 30 valoarea jalonului privind reforma, deci înmulţim 50 aproximativ cu 30 şi putem ajunge la un miliard şi jumătate de euro”, a afirmat Marcel Boloş joi seară, la TVR Info.