Se schimbă legea în România! Un proiect de lege depus în Parlament ar putea modifica radical modul în care aceste persoane călătoresc în străinătate.
Minorii care au împlinit 16 ani ar putea călători neînsoţiţi în străinătate
Este vorba, mai exact, despre minorii care au împlinit vârsta de 16 ani. Aceştia ar putea călători în afara graniţelor României neînsoţiţi, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.
Totul este prevăzut într-un proiect de lege depus în Parlament şi iniţiat de către parlamentari de la PNL şi UDMR.
Aceştia vizează modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Iniţiativa legislativă prevede următoarele: „Prin excepţie, cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi. (…)
Organele Poliţiei de frontieră vor permite ieşirea din România a cetăţenilor români minori care au împlinit vârsta de 16 ani titulari ai unui document de călătorie individual sau, după caz, ai unei cărţi de identitate şi neînsoţiţi de o persoană fizică majoră, dacă prezintă o declaraţie notarială a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei”, transmite Agerpres.
Ce se întâmplă cu copiii sub 16 ani care se află în străinătate neînsoţiţi?
Propunerea legislativă vine şi cu menţiuni despre procedurile de întoarcere în ţară ale copiilor sub 16 ani, dar şi despre atribuţiile misiunilor diplomatice şi consulare ale României.
Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului cu privire la minorii sub 16 ani cetăţeni români aflaţi în străinătate care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din străinătate. În legea actuală, această obligaţie este prevăzută în cazul copiilor cetăţenilor români aflaţi în străinătate, fără să fie stabilit pragul de 16 ani.
Autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului va lua măsurile necesare pentru întoarcerea minorului sub 16 ani la părinţi sau la un alt reprezentant legal, imediat după identificarea acestuia.
În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la cererea Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, instanţa judecătorească de la domiciliul copilului dispune plasamentul acestuia, în condiţiile prezentei legi.
Alte argumente invocate de iniţiatorii proiectului de lege
„În ţările europene, minorii care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători singuri, fără a fi însoţiţi de un major. (…)
Este evident un flux de adolescenţi minori care traversează frontierele statului cu scopul de a studia în străinătate sau de a se reuni cu familia şi aceştia au nevoie de un regim mai relaxat de circulaţie în acord cu nevoile lor. (…)
De asemenea, sunt minori peste 16 ani care, în cazul părinţilor divorţaţi, au unul dintre părinţi stabilit în străinătate şi, pentru menţinerea relaţiilor personale, efectuează călătoria în străinătate”, afirmă iniţiatorii proiectului legislativ.
Dacă va trece de Parlament, legea ar urma intre în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.