Șoferii de mopede și motociclete nu vor avea nevoie de triunghi reflectorizant, trusă de prim-ajutor și extinctor. Camera Deputaților a respins proiectul de lege care prevedea acest lucru.
Șoferii de mopede și motociclete nu vor avea nevoie de triunghiuri reflectorizante, trusa de prim-ajutor și extinctor
Camera Deputaților a adoptat, luni, un proiect de lege potrivit căruia șoferii de mopede și motociclete vor fi scutiți de obligația de a deține asupra lor triunghiuri reflectorizante, trusa de prim-ajutor și extinctor.
Proiectul de lege completează în acest sens articolul 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, stabilind exceptarea posesorilor de permis pentru categoriile AM, A1, A2 și A de la obligația de a deține asupra lor triunghiuri reflectorizante, trusa de prim-ajutor și extinctor.
„Pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele, cu excepţia celor din categoriile AM, A1, A2 şi A, tractoarele agricole sau forestiere şi tramvaiele trebuie să fie dotate cu trusă medicală de prim-ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu, omologate”, prevede actul normativ.
Camera Deputaților este for decizional pentru acest act normativ.
CCR urmează să analizeze legea privind valabilitatea permisului categoria B
În acest context, amintim că pe 13 martie, CCR va analiza sesizarea privind legea care extinde valabilitatea permisului de conducere pentru categoria B și în cazul anumitor tipuri de motociclete, în situația în care șoferul are vârsta de 24 de ani împliniți.
Legea propusă completează o ordonanță de urgență pentru a extinde valabilitatea permiselor de conducere. Este vorba despre motocicletele cu transmisie automată, având o cilindree maximă de 125 cmc, o putere maximă de 11 kW și un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1.
Sesizarea a fost depusă de președintele Klaus Iohannis care subliniază că actul normativ impune anumite condiții. Sesizare de neconstituționalitate a fost depusă la Curtea Constituțională în data de 3 ianuarie.
„Parlamentul a intervenit asupra condiţiei de a deţine de minium 3 ani permisul pentru categoria de vehicule B astfel încât acest tip de permis să poată fi utilizat şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1 şi a redus această perioadă la 2 ani.
Astfel, deşi Parlamentul trebuia să îşi limiteze intervenţia la cadrul trasat de cererea de reexaminare a Preşedintelui, acesta a reconfigurat condiţiile în care deţinătorul unui permis pentru categoria de vehicule B ar putea utiliza permisul şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, excedând acestor limite şi a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 77 alin. (2), prin raportare la art. 1 alin. (4) şi (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie”, argumentează şeful statului, în textul sesizării de neconstituţionalitate.
În același timp, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a păstrat sintagma „o experiență de cel puțin (…)”. Dar a redus durata menționată cu un an, stabilind acum că este necesară o experiență de cel puțin 2 ani.