Cea mai bună veste în Europa. Eurodeputatul Eugen Tomac anunță că directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană a primit aviz favorabil în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale.
Într-o postare pe pagina de Facebook, acesta anunță că avizul venit de la Comisie reprezintă un pas înainte spre intrarea în vigoare a directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
Totodată, Tomac a mai adăugat și că în luna septembrie urmează să fie aprobat un acord în plenul Parlamentului European, iar odată cu acest vot, statele europene nu vor mai avea nicio scuză ”pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă”.
Directiva rivind salariile minime adecvate în UE mai face un pas în față
„Suntem cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare a Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, din care fac parte, a dat aviz favorabil acordului obținut luna trecută între instituțiile europene.
În septembrie, vom aproba acest acord în plenul Parlamentului European și, după acest vot, statele membre nu vor mai avea nicio scuză pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă. Este un proces greu, cu foarte mulți pași și pe care l-am urmărit de la bun început, însă așa funcționează lucrurile când vorbim de schimbarea vieților a 450 de milioane de cetățeni”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.
Europarlamentarul PMP a mai vorbit și despre prevederile Directivei. Potrivit acestuia, documentul stabilește standarde de decență ce vor trebui luate în considerare la stabilirea salariului minim.
Ce prevede directiva UE privind salariul minim?
Printre acestea se numără puterea de cumpărare, costul vieții, dar și rata creșterii salariilor. Totodată, se stabilesc valori orientative precum 60% din salariul median și 50% din salariul mediu la nivel de țară.
Eugen Tomac a mai precizat și că o reglementare a salariilor minime la nivel european este una absolut necesară, iar sărăcia din Europa trebuie să dispară.
„De asemenea, stabilește valori orientative, precum 60% din salariul median și 50% din salariul mediu la nivel de țară. Potrivit acestor valori orientative, ne-am putea aștepta la creșteri ale salariului minim de 20-25%. În plus, rolul negocierilor colective în protecția angajaților este evidențiat.
Astfel, statele care au un procent mai mic de 80% al acoperirii forței de muncă prin contracte colective vor trebui să conceapă un plan de acțiune în vederea creșterii treptate a acestui procent. În aceste momente grele, o reglementare a salariilor minime la nivel european este absolut necesară. Cetățenii români care muncesc nu trebuie să se mai confrunte cu sărăcia”, încheie liderul PMP.