Decizie pentru toți cei care mănâncă pepeni românești. Se întâmplă de mâine, 8 iulie

pepeni

SURSA FOTO: Dreamstime

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că de mâine, 8 iulie, încep controalele la pepenele românesc. Vor fi prelevate probe din București și fiecare oraș reședință de județ.

MADR: Autoritatea Națională Fitosanitară continuă acțiunile de control

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) continuă să întreprindă măsuri riguroase pentru a asigura aprovizionarea populației cu legume și fructe proaspete de sezon, conforme cu standardele de calitate și siguranță alimentară.

În contextul creșterii volumului de legume și fructe din producția autohtonă, ANF a intensificat acțiunile de control pentru determinarea reziduurilor de pesticide.

În cadrul Programului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din fructe și legume pentru anul 2024, MADR a suplimentat cu 42% numărul probelor de legume și fructe ce vor fi verificate în perioada 20 mai – 31 august, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023.

Controale tematice specifice pentru fructele de sezon

ANF a planificat și mai multe controale tematice specifice pentru fructele de sezon, urmărind respectarea legislației în vigoare și sancționarea eventualelor abateri, transmite MADR.

Autoritatea va verifica pepenele românesc, începând de luni, 8 iulie, în cadrul unor acțiuni de control pentru determinarea reziduurilor de pesticide la legumele şi fructele proaspete de sezon, în vederea respectării prevederilor legale în domeniu.

Astfel, după finalizarea acțiunii „Cireașa și Căpșuna” desfășurată în perioada 30 mai – 5 iulie, ANF va demara o nouă operațiune de control tematic numită „Pepenele românesc”.

Aceasta se va derula în perioada 08 iulie – 31 august. În cadrul acestei operațiuni, numărul de probe prelevate prin Programul Național de Monitorizare va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni. Eșantioanele vor fi colectate atât din piețele bucureștene, cât și din fiecare reședință de județ pentru a fi analizate.

SURSA FOTO: Dreamstime

Importanța acestor măsuri

Intensificarea acțiunilor de control și monitorizare a legumelor și fructelor de sezon, prin suplimentarea probelor și desfășurarea controalelor tematice, au scopul de a asigura aprovizionarea populației cu produse agricole de înaltă calitate și siguranță. Implementarea acestor măsuri este crucială pentru protejarea sănătății consumatorilor și pentru susținerea producției agricole autohtone.

Măsurile luate de MADR și ANF sunt esențiale pentru asigurarea calității și siguranței legumelor și fructelor consumate de populație. Monitorizarea reziduurilor de pesticide și respectarea standardelor de comercializare contribuie la protejarea sănătății publice și la menținerea încrederii consumatorilor în produsele autohtone.