Astfel, liderii sindicatelor din educație au anunțat, după negocierile de duminică după-amiază, că greva generală va începe luni, când 150.000 de profesori vor fi în grevă.
Liderii sindicatelor din educație au afirmat că Executivul a venit „cu aceeași ofertă ca în ultimele zile”.
Peste 150.000 de profesori şi 50.000 – 60.000 de angajați nedidactici şi personal auxiliar încep luni greva generală, însă sindicaliștii se declară „deschiși negocierilor”.
Liderii de sindicat au spus că la negocieri au fost menționate bonusuri pentru profesorii debutanți și cei din zonele defavorizate, fără a se stabili un calendar clar.
Sindicatele spun că durata grevei va depinde de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi până când cei care au aderat la declanşarea ei vor renunţa.
Ei îi sfătuiesc pe părinți să își țină luni copiii acasă, chiar dacă școlile nu se vor închide.
Guvernul a anunțat, după negocieri, că Ministerul Muncii trebuie să vină cu proiectul pentru noua lege a salarizării până pe 15 iulie, iar aprobarea ar urma să aibă loc abia după 1 septembrie.
Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater” din România, a anunţat duminică, după negocierile de la Palatul Victoria că învăţământul superior românesc de stat intră şi el în grevă, de luni. De la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment, vor fi aproape 10.000 de salariaţi în grevă, a spus sindicalistul.
”Învăţământul superior românesc de stat intră şi el în grevă, de mâine, de la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment. Vor fi aproape 10.000 de salariaţi în grevă. Noi declanşăm conflict împotriva politicilor economice şi sociale ale Guvernului, aşa prevede legea dialogului social, nu este aceeaşi cauză ca la colegii noştri, ei intrând pe contractul colectiv de muncă, aşa că noi suntem cu un pas în urmă dar evident că suntem împreună la toate evenimentele”, a anunţat Anton Hadăr.
”Le-am prezentat ce dorim doi, practic, de la 2.400 un debutant, în viitoarea lege ne-am dori să se apropie de 4.000 de lei aşa cum s-a discutat de atâtea ori că va fi salariul mediu brut pe economie”, a mai spus el.
Anunțul făcut de Guvern
Ministerul Muncii trebuie să vină cu proiectul pentru noua lege a salarizării până pe 15 iulie, iar aprobarea ar urma să aibă loc abia după 1 septembrie, transmite Executivul după consultările cu sindicatele din educație. Dialogul cu reprezentanții sindicatelor va continua.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor din Educație, pentru a continua dialogul pentru rezolvarea problemelor semnalate în cadrul sistemului de învățământ.
Reprezentanții Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanți si cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate.
Totodată, Guvernul și-a menținut angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, în completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsură, care vizează creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8.
„Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare și în eliminarea inechităților din legea salarizării. În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât până la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 Septembrie a.c. să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare.