Pensionarii vor primi banii mai devreme în luna decembrie
Guvernul de la București a decis recent ca pensiile să fie virate mai devreme în luna decembrie. Guvernul României a luat această decizie pentru a permite oamenilor care fac parte din categoriile vulnerabile să aibă din timp banii necesari pentru Crăciun şi să nu fie nevoiți să își cumpere mâncare chiar înainte de Ajunul Crăciunului când alimentele se scumpesc.
Pensionarii îşi vor primi banii începând de vineri, 2 decembrie 2022, chiar dacă angajaţii Poștei Române sunt în minivacanţa de Ziua Națională a României. Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a explicat că a discutat personal cu șefii Poştei Române pentru ca oamenii să își primească banii de la începutul lunii.
„Am avut o discuție cu directorul Poștei Române, pe 2 decembrie era punte și se putea să nu se plătească pensiile că e liber. Mulțumesc Poștei Române! Chiar dacă este zi liberă, pe 2 decembrie se vor încasa pensii”, a declara, recent, Marius Budăi.
Acesta a anunțat, totodată, că analizează propunerea ca pensiile românilor să fie plătite în intervalul 1 – 15 ale lunii în viitor, relatează România TV.
Pensii vor fi majorate cu 12,5% de la 1 ianuarie 2023
Aceasta nu este singura veste bună pentru pensionarii din România. Vă amintim că, marți, Guvernul de la București a anunțat că salariile vor crește cu 10% în noul an, iar pensiile vor fi majorate cu 12,5%, conform unei Ordonanțe de Urgență (OUG) pusă în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Proiectul de act normativ prevede și înghețarea indemnizațiilor demnitarilor, dar și a sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor și primelor care fac parte din salariul brut.
Guvernul de la București intenționează, totodată, să mărească salariul minim la 3.000 de lei brut, din care 200 de lei vor rămâne neimpozitați. De asemenea, salariul minim în construcții va crește de la 3.000 la 4.000 de lei. O altă veste bună este că pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei vor primi un ajutor financiar între 600 de lei și 1.000 de lei plătit în două tranșe, în ianuarie 2023 și octombrie 2023.
„Statul trebuie să își reducă cheltuielile pentru a putea să mai aibă un oarecare impuls în stoparea inflației. Sigur că nu este posibil să se stopeze inflația în momentul de față, dar eforturile statului pentru reducerea cheltuielilor ar trebui să fie evidente.
În măsura în care statul nu poate să mărească pensiile până la nivelul inflației e clar că există niște incapacități din partea bugetului de a acoperi nevoile. Așteptăm să vedem cum o să fie ordonanța, pentru că și aici pot să apară lucruri care sunt diferite de prima reacție pe care o avem și care este negativă față de această creștere”, a spus, marți, Mircea Coșea, profesor de economie, relatează Euronews România.