ANRE anunță modificări ale regulamentului privind furnizarea energiei electrice
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că, în ședința de astăzi a Comitetului de Reglementare, a fost aprobat un Ordin pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 91/2022, care reglementează furnizarea de ultimă instanță a energiei electrice.
Modificarea, ce va intra în vigoare pe 1 aprilie 2025, aduce actualizări privind mecanismul pentru Furnizorii de Ultimă Instanță (FUI) ai energiei electrice, având ca scop creșterea predictibilității, transparenței și echității acestuia pentru toți consumatorii.
Până la 1 iulie 2025, prețurile plătite de consumatorii de energie electrică vor rămâne nemodificate, acestea fiind stabilite în cadrul schemei de plafonare și compensare.
„Prin acest Ordin, consolidăm un mecanism esenţial pentru protecţia consumatorilor şi pentru buna funcţionare a pieţei de energie electrică. Ne-am propus să facem din furnizarea de ultimă instanţă un proces transparent, echitabil şi adaptat realităţilor de pe piaţă începând cu 1 iulie 2025 – atât din perspectiva clienţilor, cât şi a furnizorilor. Adoptarea unui sistem permanent de rotaţie între furnizorii de ultimă instanţă elimină riscurile unei presiuni nejustificate asupra unui singur actor din piaţă şi asigură, în acelaşi timp, continuitatea alimentării pentru toţi consumatorii care ajung într-o situaţie critică.
Am introdus o formulă clară de calcul a preţului final facturat, cu componente detaliate şi limite rezonabile privind profitul furnizorilor, pentru ca fiecare client să ştie exact ce plăteşte şi de ce. Iată ce este important de reţinut: Niciun Furnizor de Ultimă Instanţă nu poate face un profit mai mare de pe urma acestei activităţi decât profitul pe care îl face pentru portofoliul său de clienţi din piaţa concurenţială.
În plus, am instituit obligaţia ca furnizorii să publice pe site-urile lor preţul final facturat, componenta de furnizare şi cea de achiziţie, iar acestea să fie evidenţiate în mod distinct. Deci, clientul va şti exact din ce este compus preţul care îi este facturat.
Este un demers important în transparentizarea modalităţii de a calcula preţul şi reprezintă un angajament ferm pentru transparenţă pe care ANRE îl întreprinde. Încurajăm trecerea către piaţa concurenţială, prin informarea activă a consumatorilor cu privire la ofertele existente, şi am clarificat aspecte importante legate de facturare, contestarea facturilor şi drepturile clientului în cazul unei posibile deconectări.
Toate aceste modificări sunt parte dintr-un efort mai amplu de modernizare a cadrului de reglementare şi de consolidare a unei pieţe de energie funcţionale, în care consumatorul este protejat, bine informat şi sprijinit să ia decizii în cunoştinţă de cauză”, spune preşedintele ANRE, George Niculescu.
Principalele modificări
Principala noutate adusă de Ordinul adoptat constă în transformarea mecanismului temporar aplicat în timpul crizei energetice într-un sistem permanent și funcțional. Astfel, toți furnizorii desemnați de ANRE vor prelua, prin rotație lunară, consumatorii care nu au furnizor. Această abordare garantează o distribuire echitabilă a responsabilităților și asigură continuitatea alimentării cu energie electrică
Ordinul adoptat introduce o formulă clară și detaliată pentru calculul prețului final facturat clienților preluați în regim de ultimă instanță, cu o evidențiere distinctă a componentelor: costul energiei achiziționate, tarifele reglementate, componenta de furnizare și o cotă rezonabilă de profit, în limite comparabile cu cele din piața concurențială. Aceste informații vor deveni publice, fiind afișate de fiecare furnizor într-o secțiune dedicată de pe site-ul propriu.
Regimul de furnizare în ultimă instanță (FUI) a fost adaptat pentru a răspunde nevoilor clienților casnici și non-casnici mici. Astfel, durata pentru care FUI trebuie să asigure furnizarea energiei electrice clienților non-casnici cu o putere aprobată de peste 1 MVA/loc de consum scade de la 6 luni la 3 luni. Scopul este de a încuraja consumatorii să își găsească un furnizor, deoarece printr-un furnizor concurențial ar beneficia de un preț mai mic decât cel din regimul FUI.
Măsuri pentru a convinge clienții să opteze pentru oferte din piața concurențială
În plus, au fost introduse măsuri clare pentru a stimula clienții să opteze pentru oferte din piața concurențială. Astfel, furnizorii pot transmite oferte concurențiale clienților care sunt în regim FUI pe toată durata contractului și au obligația de a-i informa despre existența platformei online de comparare a ofertelor, gestionată de ANRE – Comparatorul de oferte-tip de furnizare a energiei electrice.
Ordinul prevede și că FUI nu vor mai prelua locuri de consum care aparțin entităților radiate din registrele oficiale, deoarece acestea nu pot fi facturate prin sistemul național E-Factura.
Contractul-cadru de furnizare în regim de ultimă instanță a fost actualizat
În același timp, contractul-cadru de furnizare în regim de ultimă instanță a fost actualizat pentru a reflecta noile drepturi ale clienților, inclusiv dreptul de a contesta facturile și condițiile stricte în care poate fi întreruptă alimentarea cu energie.
Astfel:
- articolele privind prețul și modalitatea de facturare au fost modificate, pentru ca clientul să cunoască formula și principiile de stabilire a prețului;
- dreptul clientului de a contesta o factură emisă de FUI a fost detaliat, precum și faptul că FUI poate dispune întreruperea alimentării cu energie electrică doar după comunicarea către client a rezultatului verificării plângerii și numai dacă, în urma verificării, s-a constatat că factura emisă este corectă și că aceasta nu a fost achitată;
- a fost detaliat modul în care furnizorii returnează clienților eventualele sume plătite în plus.