Un tribunal din Cairo a confirmat sâmbătă condamnarea la moarte a 75 de persoane, printre care figurează şi liderii grupării Fraţii musulmani, acesta fiind cel mai mare număr de condamnări la moarte într-un singur caz, relatează France Presse.
Judecătorii au pronunţat aceste sentinţe încă în data de 28 iulie. De atunci, acestea au fost confirmate de către Marele Muftiu al Egiptului, care şi-a dat avizul consultativ.
Dintre cele 75 de persoane condamnate, 44 erau prezente sâmbătă în sala de tribunal, în timp ce 31 au fost condamnate în contumacie. Cei condamnaţi mai pot face încă recurs, scrie Agerpres.
Lideri de seamă ai Fraţilor musulmani, precum Mohammed al-Beltagui, Issam al-Aryane şi Safwat Hijazi figurează printre persoanele condamnate la moarte sâmbătă.
În acelaşi dosar, în care sunt judecate peste 700 de persoane, se află şi fotojurnalistul Mahmoud Abu Zeid, cunoscut sub pseudonimul Shawkan. El a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce fusese arestat în august 2013 pentru că a făcut fotografii la o manifestaţie în sprijinul preşedintelui islamist Mohamed Morsi, acţiune de protest reprimată cu brutalitate. De atunci, Shawkan s-a aflat în închisoare.
După răsturnarea de la putere în 3 iulie 2013 a lui Mohamed Morsi, primul preşedinte ales democratic în Egipt, această ţară a cunoscut violenţe în serie pe durata mai multor luni, reprimate cu brutalitate de forţele de securitate.
La 14 august 2013, poliţia şi soldaţi ai armatei au împuşcat peste 700 de manifestanţi pro-Morsi, în timpul evacuării protestatarilor adunaţi în piaţa Rabaa al-Adawiya şi într-o altă piaţă din capitala egipteană.