Prima mare decizie după scandalul de la Caracal urmează a fi luată la finalul lunii august. Anunțul a fost făcut chiar de premierul Viorica Dăncilă.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat că în ultima săptămână a lunii august va prezenta în Guvern o serie de ordonanţe de urgenţă, care vizează inclusiv închisoare pe viaţă pentru cei care săvârşesc crime şi înăsprirea pedepselor pentru violatori şi pedofili.
„Am spus – şi poate mulţi m-au acuzat – am spus că nu mai intervin în justiţie şi că nu vreau să dau prin ordonanţă de urgenţă anumite acte normative care ţin de justiţie. Dar eu cred că este necesar, este o obligaţie morală, ca să dau această ordonanţă de urgenţă în care să avem închisoare pe viaţă pentru crime, să înăsprim pedepsele pentru violatori şi pentru pedofili. Cred că este necesar acest lucru. Trebuie să avem legi foarte stricte, legi care trebuie respectate. Nu putem doar să privim şi atunci când avem puterea de decizie să nu intervenim. Am spus că voi face acest lucru şi îl voi face”, a precizat premierul, duminică seara, la Antena 3.
Întrebată când va prezenta această ordonanţă de urgenţă, Viorica Dăncilă a menţionat că în ultima săptămână a lunii august.
„În ultima săptămână – nu săptămâna aceasta, săptămâna următoare – voi veni cu o serie de ordonanţe. Am spus că voi duce un adevărat război împotriva criminalităţii. Şi voi face acest lucru. Dincolo de aceste ordonanţe, voi duce un adevărat război împotriva traficului de persoane, pentru că ştiu că este nevoie să intervenim, ştiu că instituţiile statului trebuie să intervină şi aş vrea ca acest lucru să pornească chiar de la primul ministru”, a spus şefa Executivului.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, pe 8 august, că va da o ordonanţă de urgenţă pentru înăsprirea pedepselor aplicate criminalilor, violatorilor şi pedofililor, prin care va introduce inclusiv pedeapsa închisorii pe viaţă.
„Am spus că vreau sancţiuni drastice pentru criminali, violatori şi pedofili. Voi da o ordonanţă de urgenţă pentru instituirea pedepsei cu închisoarea pe viaţă, respectiv înăsprirea pedepselor pentru aceste fapte. Am zero toleranţă pentru lipsa de umanitate şi lipsa de respect faţă de cetăţean”, a declarat Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria.