Evoluția coronavirus duce la măsuri fără precedent în România. Mai multe publicații și televiziuni din țara noastră au fost luate prin surprindere de evoluția neașteptată a epidemiei.
Decizie șoc la Antena 3
Cei de la televiziunea Antena 3 au decis că emisiunile înregistrate vor fi suspendate momentan. Mai mult, s-au luat o serie de decizii referitoare la angajați, conform unui anunț intern al companiei.
„Reporterii si, pe cat posibil, si operatorii, nu vor mai intra in redactie nici pentru a pleca spre si nici cand se intorc de la fimare”, se arată într-un mesaj intern dat în redacție.
„Emisiunile inregistrate vor fi suspendate temporar, pentru a putea asigura o mai mare flexibilitate a echipelor de productie pentru realizarea continutului live (cele deja inregistrate vor fi difuzate),” se mai arată în anunț, conform paginademedia.ro.
Conform sursei citate, Antena 3 a decis să fie distribuite măști de protecție pentru toți cei care se deplasează în medii cu risc ridicat, iar reporterii vor primi de la editori indicații pentru a limita la maxim contactul direct cu restul personalului din redacție.
Mai mult, câteva departamente își vor reduce drastic activitatea. Este vorba despre cele de Machiaj, Garderobă și cele de suport, HR, Financiar, Contabilitate.