Decizie șoc: Unul dintre cele mai cunoscute automobile din Europa nu va mai fi produs

Una dintre cele mai iubite mașini din Europa își va inceta producția în această săptămână a anunțat producătorul Volkswagen. Simbol al Germaniei, automobilul își încheie cei opt decenii de viață la un muzeu.

Grupul auto german Volkswagen va înceta în cursul acestei săptămâni să mai producă ultima versiune a modelului Beetle la uzina sa de la Puebla, Mexic, o decizie care înseamnă sfârşit de drum pentru un vehicul a cărui istorie a început în 1938, transmite AP.

De-a lungul a opt decenii, „broscuţa” a fost rând pe rând un proiect al dictatorului Adolf Hitler pentru o „maşină populară”, un simbol al renaşterii economice a Germaniei după război, un exemplu al globalizării vândut şi recunoscut peste tot în lume şi o emblemă a contraculturii anilor 1960 în SUA.

Inginerul austriac Ferdinand Porsche a fost cel care a conceput designul original al maşinii care era destinată să facă pentru Germania ceea ce a făcut Ford Model T în SUA. Însă producţia de masă a automobilului, botezat iniţial KdF-Wagen, la o nouă uzină din estul oraşului Hanovra a fost anulată din cauza celui de al doilea război mondial. Relansată ca un constructor civil de automobile sub supervizarea autorităţilor britanice de ocupaţie, uzina Volkswagen a fost transferată în 1949 către Guvernul german şi landul Saxonia Inferioară, care deţine şi acum o parte importantă din acţiunile companiei. În anul 1955 de pe liniile de asamblare de la Wolfsburg a ieşit modelul Volkswagen Beetle, cu numărul un milion.

SUA au devenit cea mai importantă piaţă străină pentru Volkswagen, cu 563.522 de autoturisme vândute în 1968, sau 40% din producţie.

„Spre deosebire de Germania de Vest, unde preţul său scăzut, calitatea şi durabilitatea era sinonime cu normalitatea de după război, în SUA caracteristicile Beetle i-au conferit un aer neconvenţional într-o cultură a automobilului dominată de mărime şi spectaculozitate”, susţine Bernhard Rieger în cartea sa din 2013 intitulată „The People’s Car”.

La uzina de la Wolfsburg, producţia modelului Beetle a încetat în 1978, când a fost introdus noul model Golf. Însă aceasta nu a însemnat sfârşitul pentru Volkswagen Beetle. Producţia a fost mutată în Mexic, unde acest model a fost produs din 1967 şi până în 2003, mai mult decât a durat producţia din Germania.

În anul 1998, într-un moment în care directorul general la Volkswagen era Ferdinand Piech, nepotul lui Ferdinand Porsche, a fost lansat noul Beetle, o versiune retro construită pe o platformă Golf modificată, care a readus la viaţă o parte din alura neconvenţională a „broscuţei”.

În 2012, designul modelului Beetle a fost uşor restilizat, iar ultimul dintre cele 5.961 exemplare ale modelului Final Edition va merge la un muzeu după ceremoniile care vor avea loc în data de 10 iulie la Puebla, pentru a marca sfârşitul producţiei.