Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat marţi suspendarea Sorinei Pintea din partid. Liderul social-democrat a invocat ca argument decizia politică conform căreia membrii partidului care primesc mandat de arestare preventivă sau condamnare în primă instanţă sunt suspendaţi de drept.
„Partidul nu trebuie să reacţioneze la cazuri personale, mai ales că doamna Pintea are şi o problemă medicală gravă, sper să ia măsurile necesare ca totul să fie în regulă. Trebuie să fie o decizie politică asumată de partid.
Astăzi s-a făcut o propunere clară în partid: cine primeşte un mandat de arestare este suspendat de drept din partid sau o condamnare în primă instanţă. Cu adevărat au fost foarte mulţi colegi că, dacă avem această toleranţă zero la corupţie, avem toleranţă zero şi în ceea ce priveşte drepturile omului.
În acest moment, decizia politică este ca doamna Sorina Pintea să fie suspendată sau oricine altcineva aflat în această situaţie. Doamna Jivan – cunoaştem cazul de la Caraş, de asemenea, şi-a anunţat demisia din funcţie”, a precizat Ciolacu, după şedinţa informală cu preşedinţii organizaţiilor partidului, potrivit Agerpres.
Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, a fost arestată preventiv, fiind acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a propus suspendarea din partid a Sorinei Pintea.