Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Constanța a aplicat cea mai mare sancțiune din istoria instituției, la nivel național. Vizată este fosta bancă Bancpost, acum parte din Banca Transilvania, care ar fi comis mai multe ilegalități prin transferarea creditelor unor clienți pe firme din afara țării.
Protecția Consumatorilor reclamă mai multe încălcări ale legii, precum transferul unor credite în termen către o societate neautorizată și încasarea necuvenită de dobânzi și comisioane, precum și calculul defectuos al dobânzilor și perceperea ilegală, în unele cazuri, de comisioane penalizatoare calculate la sold, anunță Profit.ro.
„Prin calcularea și reținerea, cu încălcarea prevederilor legale, de către o persoană juridică neautorizată din afara țării, de sume de bani reprezentând dobânzi, comisioane de administrare și dobânzi penalizatoare, a fost creat un prejudiciu consumatorilor estimat la cel puțin 300 milioane de euro”, scrie Dumitru Manțu, inspector la Constanța, sumele fiind estimate pentru perioada 2008-2015.